Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a menţinut ieri dobânda de politică monetară la 3,5% pe an, oprind astfel ciclul de reduceri, şi a păstrat ratele rezervelor minime obligatorii la 12% pentru pasivele în lei, respectiv 18% pentru valută, decizii anticipate de analişti. “CA al BNR reafirmă că utilizarea adecvată a tuturor instrumentelor de care dispune banca centrală în condiţiile monitorizării atente a evoluţiilor interne şi ale mediului economic internaţional va permite îndeplinirea obiectivului fundamental privind stabilitatea preţurilor pe termen mediu, precum şi asigurarea stabilităţii financiare”, se arată într-un comunicat transmis de BNR. De asemenea, BNR vizează în continuare gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar. De altfel, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a indicat încă de la şedinţa de politică monetară din februarie că va fi stopat ciclul de tăiere a dobânzii. “Cred că acum suntem bine poziţionaţi ca să nu plimbăm în sus şi în jos rata de politică monetară. Pe volatilităţi pe fluxuri de capital, preferăm să nu fim foarte ortodocşi şi să lăsăm volatilitate în piaţa monetară. Rata de politică monetară va fi foarte bine focalizată pe inflaţie”, a afirmat Isărescu după şedinţa din februarie. Analiştii financiari au anticipat deciziile Consiliului de Administraţie de vineri, aşteptându-se la menţinerea dobânzii cheie şi a ratelor rezervelor minime obligatorii, întrucât există suficientă lichiditate în piaţă la acest moment. BNR a operat ultima reducere a dobânzii în luna februarie, de la 3,75% la 3,5%, atingând un minim istoric. Ciclul de relaxare a dobânzii cheie a început în iulie 2013, când dobânda de politică monetară se situa la nivelul de 5,25%, şi a inclus şase trepte de diminuare a indicatorului.
Totodată, banca centrală a redus la începutul lunii ianuarie ratele rezervelor minime obligatorii la lei de la 15% la 12% şi ratele rezervelor minime obligatorii la valută de la 20% la 18%, eliberând astfel lichidităţi în piaţă de patru miliarde lei şi 500 milioane euro pentru stimularea creditării şi sprijinirea băncilor de a-şi reduce datoriile pe care le au la finanţatorii externi.