La finalul anului trecut, Ministerul Agriculturii, Ministerul Sănătăţii şi Autoritatea pentru Protecţia Consumatorilor au emis un nou Ordin comun (nr. 742) privind atestarea produselor tradiţionale. De ce? Pentru că în vechiul act normativ (nr. 690/2004) “nu existau prevederi care să permită controlul şi verificarea modului de fabricare a produselor înscrise în Registrul naţional al produselor tradiţionale”.
În urmă cu două zile, Ministerul Agriculturii a acordat, în baza noilor reglementări, primul atestat de produs tradiţional pentru “Pâine tradiţională Adriana”, fabricată de către firma braşoveană Adriana Prod SRL. Aceasta este obţinută din făină de grâu albă, care provine din zona Ţării Bârsei, drojdie de panificaţie, sare iodată, cartofi din judeţele Braşov şi Covasna şi apă. Ambalarea pâinii se face manual. “Când am demarat procesul de elaborare a noului act normativ, am ţinut cont de marea diversitate a produselor comercializate pe acest segment de nişă, precum şi de uriaşul potenţial al produselor tradiţionale care, prin aplicarea unei legislaţii adecvate, pot aduce beneficii considerabile economiei reale, în special în zonele defavorizate, prin sporirea veniturilor producătorilor agricoli şi reţinerea populaţiei rurale în zonele de baştină”, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Eliberarea noului tip de atestat se va face la solicitarea agentului economic, după verificarea vechiului caiet de sarcini şi a spaţiului destinat producţiei, cu respectarea condiţiilor impuse de noile reglementări. Produsul atestat ca tradiţional va reflecta aşteptările consumatorilor, fiind fabricat din materii prime locale, va prezenta o reţetă tradiţională specifică locului de prelucrare. Totodată, în procesul de obţinere a produsului, vor exista şi operaţiuni de prelucrare manuale, toate acestea dovedind un mod de lucru tradiţional. Atestarea – şi, după caz, reatestarea produselor tradiţionale româneşti – în baza noului act normativ, va asigura o concurenţă loială între producători, sporind, în acelaşi timp, credibilitatea produselor în ochii consumatorilor.
C. DUMITRU















