84 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 131.200 de lei – acesta este rezultatul controalelor întreprinse, în perioada 14 febuarie – 14 martie 2014, de către medicii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), în unităţi ale industriei agroalimentare din diverse judeţe ale ţării, inclusiv Prahova. Ne referim la firme pentru fabricarea produselor de morărit, panificaţie sau de patiserie, unităţi de producere a băuturilor răcoritoare şi alcoolice, complexuri comerciale, abatoare, depozite de legume şi fructe ş.a.
Conform reprezentanţilor ANSVSA, deficienţele cele mai des întâlnite, cu prilejul acţiunilor de control, au fost următoarele: comercializarea de produse alimentare în spaţii neautorizate sanitar-veterinar; depozitarea şi manipularea necorespunzătoare a alimentelor; expunerea spre comercializare a unor produse fără etichetă sau cu eticheta nelizibilă; neîntreţinerea, din punct de vedere igienic, a spaţiilor, a utilajelor şi a ustensilelor specifice activităţii de producţie. În funcţie de gravitatea ilegalităţilor constatate, cuantumul amenzilor a variat între 600 de lei şi 27.000 de lei.
La fel ca şi în cazul acţiunilor de control anterioare, şi de această dată inspectorii ANSVSA au prelevat probe de alimente sau materii prime, urmărindu-se prezenţa şi încadrarea în valorile maxime admise a pesticidelor, a aditivilor şi a substanţelor interzise, probe care au fost transmise spre analiză laboratoarelor sanitar-veterinare autorizate.
C. DUMITRU