La sfârşitul săptămânii trecute, poliţiştii de la Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Prahova au prins în flagrant trei bărbaţi, din comuna Iordăcheanu, bănuiţi de braconaj.
Cei trei ar fi vânat ilegal două exemplare de mistreţi, în valoare de 4.000 de euro, pe fondul de vânătoare din localitate, prin folosirea unor capcane şi a unor suliţe.
Bărbaţii au fost reţinuţi pentru 24 de ore, fiind acuzaţi de comiterea infracţiunii de braconaj, ei urmând să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti pentru continuarea cercetărilor.
Documentările sunt continuate pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.
(F.T.)