Finanţare suplimentară pentru tinerii fermieri

Potrivit site-ului MADR, Guvernul a suplimentat, recent, cu peste 131 milioane de euro, submăsura “Instalarea tinerilor fermieri” faţă de 2007-2013, aceasta ajungând la valoarea de 400,355 milioane de euro. Astfel, tinerii fermieri pot primi până la 60.000 de euro, sprijin nerambursabil, care se acordă pentru o perioadă de maximum cinci ani. În documentul amintit se mai precizează că prin această submăsura se urmăreşte şi preluarea exploataţiilor agricole în mod integral de la fermierii în vârstă, creşterea veniturilor exploataţiilor conduse de tinerii fermieri, încurajarea familiilor tinere de a se stabiliza, cu efect pozitiv asupra economiei naţionale. Sprijinul financiar va fi acordat pe baza unui plan de afaceri, MADR considerând că prin această submăsură va creşte numărul de tineri fermieri care încep pentru prima dată o activitate agricolă ca şefi/conducători de exploataţie.

Planificarea avocaţilor din oficiu – comunicată la instanţe

Potrivit unui anunţ postat pe site-ul propriu, conducerea Baroului Bucureşti a decis să comunice tuturor instanţelor planificarea avocaţilor din oficiu, pentru fiecare şedinţă de judecată. “În urma acestei comunicări, instanţele vor avea cunoştinţă de apărătorul desemnat în fiecare cauză”, se precizează în anunţul Baroului Bucureşti. De asemenea, Consiliul Baroului Bucureşti mai precizează că măsura de comunicare a planificării avocaţilor din oficiu a fost luată pentru îmbunătăţirea activităţii de asistenţă juridică din oficiu.