Simona Halep îşi face casă de vacanţă în Buşteni, chiar la marginea pădurii. Tenismena este cetăţean de onoare al staţiunii, iar ieri a semnat şi actele de primire a unui teren de 500 de metri pătraţi. Tot ieri, Simona i-a cunoscut şi pe noii săi vecini – campionii Ionuţ Iftimoaie şi Alina Dumitru.
Simona Halep a fost primita la primăria din Buşteni, cu pâine cu sare si o băutură spirtoasă făcută din fructe de munte. Tenismena a primit titlul de cetăţean de onoare al staţiunii încă din luna decembrie, iar acum a intrat şi în posesia terenului de 500 metri pătraţi situat într-un cartier liniştitit din Buşteni, chiar la marginea Parcului Natural Bucegi.Tânăra sportivă a semnat titlul de proprietate chiar sub privirile viitorilor săi vecini – Ionuţ Iftimoaie şi Alina Dumitru. Cei trei au mers apoi şi în cartierul unde îşi vor construi casele de vacanţă. Chiar dacă terenurile sunt amplasate lângă pădure, campionii susţin că nu le este deocamdata, frică de urşi.
Luptătorul Ionuţ Iftimoaie s-a declarat cu totul încântat de valoroasele sale vecine si spune ca le va sari in ajutor la nevoie…
La finalul zilei, Simona Halep a fost invitată să petreacă la un restaurant din staţiune. Aici, ea a fost întâmpinată cu muzică lăutarească şi cu două torturi: unul în formă de rachetă, iar celălalt având trofeul şi poza tenismenei.
Simona şi-a făcut deja câteva planuri pentru noua casă, însă mai are de lucrat la noul proiect. În cartierul vedetelor au mai primit teren Adrian Mutu, Angela Gheorghiu şi Ilie Năstase.