Omul cât trăieşte, dacă nu învaţă, se schimbă. Concluzia a fost trasă în urma diverselor forme pe care le îmbracă atât cameleonul, cât şi a deselor schimbări ale miniştrilor.
Evident că despre schimbare de dragul schimbării s-a vorbit mult, deci nu ne aruncăm prea mult în astfel de consideraţii socio-istorice.
Iar Caragiale – citat de regulă inexact cu revizuirea pe ici-pe colo, şi anume prin părţile esenţiale – se numără printre puţinii care au făcut mişto de noi pe chestia asta.
Fireşte că există unele schimbări de ochii babelor, însurătoarea/măritişul presupunând, nu de puţine ori, adoptarea unui alt statut social. De unde şi circumstanţele agravante în caz de călcat strâmb: “Auzi, maică, om însurat şi se uită lung după puştoaice “. Altfel, numai de dragul infractorilor şi-al neamurilor lor, s-a schimbat chiar şi Codul Penal.
Apropo de modificarea statutului social; dintre puţinele vorbe de duh ale poporului rămâne valabilă constatarea: “Din cocoş nu faci găină, nici din curvă gospodină”.
Există schimbări care nu dovedesc nimic. De exemplu, revoluţiile sau alegerile. Deci, cu atât sunt mai puţin de înţeles cugetările votanţilor de serviciu, pentru care unica raţiune a prezenţei la urne este de a decreta adevărul de care sunt capabili: “Îi votez pe ăştia, fiindcă m-am săturat să văd aceleaşi mutre la televizor”.
Nici comuniştii n-au greşit prea mult când au insistat pe lupta cu inerţia ca motor al schimbării societăţii sau pe întâlnirea cu Omul nou.
Şi tot vizavi de revoluţii sau alte prostii din astea, conjunctural sau nu, poetul s-a arătat destul de optimist când a scris: “ Ca să schimbăm acum întâia oară, sapa-n condei şi brazda-n călimară”.
Evident că o falsă schimbare de fond este demascată de formă. Aşadar, este greu de crezut că o meclă cu capsa pusă, ceacâră, insidioasă, cheampaură, boccie sau posacă (recognoscibilă prin stilul ploaie-n gât şi capsa pusă) poate ascunde un caracter mai acătării.
Ciudat este că, în societate, este acceptat şi chiar apreciat felul brut al lui “Ce-i în guşă şi-n căpuşă” care presupune, una peste alta, un fel rudimentar de a gândi şi, implicit, de a etala părerea despre lume, viaţă. Cândva, se zicea că respectivul spune o vorbă pe şleau.
Nu-i credeţi sub nicio formă pe ăi de vă spun, la schimbarea prefixului, “Vai ce bine arăţi pentru anii pe care îi ai !”
Niciun proiect în faţa căruia se pune, simbolic, un new nu aduce, în majoritatea cazurilor, ceva nou. (Şi la a new Dinamo, de exemplu, există acelaşi scandal al acţionarilor). Iar vorba din popor sună la modul: “Altă Mărie cu aceeaşi pălărie”.
De asemenea, este o iluzie a crede că, odată cu schimbarea unui regim, spiritul de slugă se evaporă sau se transformă, instantaneu, într-unul virtuos, curajos etc. Lucru valabil atât la nivel colectiv, cât şi individual. Ca urmare, a da vina pentru eşecuri, blesteme, împilări, asupriri, năvălitori, pe Ceauşescu, pe Băsescu este doar o scuză.
Schimbările de atitudini şi comportament nu au făcut niciodată casă bună cu seriozitatea în istorie, pentru ele existând un singur cuvânt – trădări ! Elocvente în sensul ăsta sunt schimbările de macaz.
Rostul Schimbării la faţă şi ce presupune el nu este, totuşi, doar atributul credincioşilor.
Se-apropie martie, cu schimbări dese ale vremii.
Florin TĂNĂSESCU
