Zeci de maşini, parcate pe trecerile de pietoni, au fost ridicate de poliţişti, potrivit România TV. Una dintre şoferiţe a făcut un adevărat circ pe stradă, a tras de un poliţist în încercarea de a-l opri să-i ridice autoturismul.
O şoferiţa din Ploieşti a mers azi dimineaţă la serviciu, nu a găsit loc de parcare, aşa că şi-a lăsat maşina în apropierea unei treceri de pietoni. A făcut un scandal monstru când a văzut că autoturismul, lăsat la voia întâmplării, este ridicat de poliţişti.
„Nu ai niciun drept să-mi iei maşina. Nu fac nicio plângere, în momentul ăsta îmi dai maşina jos! Dacă nu-mi dai maşina jos, nu ştiu ce se întâmplă”, a ameninţat femeia.
Unii dintre şoferii prinşi pe picior greşit au încercat să se tocmească mai ceva ca la piaţă. „Noi abia avem bani să ne întreţinem, muncim de azi pe mâine ca să ne întreţinem copiii”, a spus unul dintre şoferi.
Poliţiştii au ridicat zeci de maşini de pe trecerile de pietoni din jurul şcolilor. „Copilaşii, când vin şi pleacă de la ore, sunt mascaţi de către aceste autoturisme oprite neregulamentar, fapt pentru care se produc accidente”, a precizat şeful de la Poliţia Rutieră Ploieşti, Florin Aristan.
Şoferii din Ploieşti trebuie să scoată din buzunar 450 de lei ca să-şi recupereze maşinile ridicate.