„Asociaţia de dezvoltare turistică durabilă Munţii Baiului-Valea Prahovei” este cea mai nouă asociaţie de profil care se va constitui la nivelul judeţului.Decizia a fost adoptată în cadrul şedinţei Consiliului Judeţean Prahova care a avut loc la începutul acestei săptămâni, când au fost aprobate atât actul constitutiv, cât şi statutul asociaţiei, preşedintele administraţiei prahovene fiind desemnat să semneze documentele de constituire. Membrii fondatori ai asociaţiei menţionate vor fi judeţul Prahova, prin Consiliul Judeţean Prahova, oraşele Buşteni şi Azuga, şi comunele Valea Doftanei şi Secăria, sediul principal urmând să fie la Buşteni, la Centrul Cultural „Aurel Stroe”.
Pentru valorificarea zonei Munţii Baiului – Valea Prahovei, din punct de vedere turistic, autorităţile din localităţile menţionate, alături de Consiliul Judeţean, au considerat oportun să creeze un cadru juridic de colaborare prin constituirea unei asociaţii, scopul fiind realizarea în comun a unor proiecte de utilitate publică, de interes judeţean şi naţional, dar şi de furnizare a unor servicii publice de calitate în domeniul infrastructurii turistice, sportive şi de agrement, al serviciilor sociale şi educaţionale.

Detalii, in editia de maine a ziarului Prahova.