Previzibila rupere a USL duce cu gândul şi la alte foste, trecute sau viitoare evenimente de acest gen, cu urme adânci în viaţa socială a românilor.
Ruperea de trecut a fost una dintre ideile care nu au dat pace societăţii româneşti din ‘89 încoace, sens în care însuşi Dragnea a cugetat „Singura şansă a României de a se rupe de trecutul comunist este regionalizarea !” Caz în care se demonstrează, încă o dată, că ruperea de realitate se poate face nu doar în urma consumului exagerat de droguri.
Evident că şi obiectul ruperii este diferit – astfel, una e să rupi pisica şi alta tăcerea. Totuşi, lucru clar, situaţiile de viaţă nu permit sinonimarea adecvată, fiindcă se potrivesc ca nuca-n perete. Aşadar, nu poţi să zici „Vinerea, la orele 12, bugetarii scindează uşile, înghesuindu-se să plece în weekend”, ci neaoş, pe înţelesul contribuabilului: rup uşile instituţiei !
Tot pe acelaşi considerent, nu poţi spune că te afli în treabă protestând împotriva ruperii hidraulice, ci a fracturării. Totuşi, se poate spune că societatea a mai evoluat, chiar şi piţipoancele, mai nou, rupând, în loc de pisică- cum se zicea pe vremuri – tăcerea.
Intrările la rupere – altfel sancţionate pe stadioane şi tăpşanuri – au fost şi apanajul unor mişcări politice de pe la noi. În acest sens, probabil că singura dată când s-au justificat intrările prin alunecare de la gleznă-n sus au fost alea din primăvara lui 2012, când Guvernul Ungureanu a fost mătrăşit.
Ruperea la fugă a reprezentat, totuşi, una dintre tehnicile de bază ale salvării noastre în faţa cotropitorilor, însoţită de pârjolirea a tot şi toate. Este de crezut, aşadar, că şi înţeleptul proverb „Fuga e ruşinosă, dar sănătoasă” îşi are originile şi în astfel de împrejurări în care s-a validat eroismul nostru milenar.
Evident că o chestiune foarte gravă este ceea ce vor să facă ungurii – ruperea Transilvaniei de pământul românesc, vai ! -, lucru care justifică, aşadar, un cont pe Facebook sau pe oricare reţea de socializare, pe care trebuie să te înfoi scriind „ Dacă sunteţi români, spuneţi şi voi, NU pericolului unguresc !” Nu.
Fericit mod de a ocoli expresia ”a fi rupt de beat” prin „s-a vopsit”, „s-a matrafoxat”, „s-a făcut mangă” etc !
Tot pe-acolo ne mai putem jeli amarnic că Basarabia a fost ruptă de la sânul patriei-mume, ai, ai, ai !
Ruperea relaţiilor de prietenie poate fi, în unele cazuri, benefică, chiar dacă tardivă.
Ciudat este că înaintaşii noştri foloseau – chiar deseori – unele expresii care azi nu-şi mai găsesc deloc acoperire. De exemplu, s-a spetit muncind, ori s-a rupt muncind, e rupt de oboseală. Cu totul şi cu totul altceva înseamnă să-ţi rupi gâtul…
Culmea cinismului ar fi să vezi pe un gater o pancartă pe care stă scris „ De rupi din codru o rămurea/Ce-i pasă codrului de ea ?”
„Mi-am rupt de la gură ca să te ţin pe tine-n facultate” se zicea pe vremea când şcoala te pregătea pentru funcţii în deconcentrate, nu politica.
Nu-i de bine când cineva ajunge la concluzia că ai rupt-o-n fericire…
Terapeuţii şi elevii dintr-a doişpea sunt înclinaţi să creadă că a fi „nemuritor şi rece” presupune a te detaşa de grijile lumii, iar mai neaoş spus, să ţi se rupă-n paişpe !
Cum ziceam, tot ceea ce contează e să o rupi cu trecutul.
Florin TANASESCU
