În Monitorul Oficial al României nr. 93 din 6 februarie 2014 a fost publicat un Ordin al Ministrului Delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine şi al Ministrului Afacerilor Interne pentru modificarea anexelor nr. 1 şi 2 la Hotărârea Guvernului nr. 1777/2004 privind introducerea restricţiei de circulaţie pe unele sectoare de autostrăzi şi de drumuri naţionale europene pentru vehicule rutiere, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, în zilele de vineri, sâmbătă, duminică şi de sărbătoare legală.
Printr-un comunicat remis presei, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) precizează că prin promovarea acestui ordin se are în vedere actualizarea sectoarelor de drum restricţionate, urmare a analizelor de trafic şi a dării în folosinţă a unor noi sectoare de autostrăzi şi variante ocolitoare ale localităţilor, care constituie variante la unele sectoare de drumuri naţionale, fluidizarea traficului prin instituirea diferenţiată a restricţiilor, pe sensuri de mers şi pe intervale orare, precum şi actualizarea categoriilor de transporturi exceptate de la aplicarea restricţiilor de circulaţie.În acest context, comunicatul CNADNR reaminteşte, între altele, participanţilor la trafic, faptul că, pe drumul naţional DN1 (E60), sectorul Bucureşti – Ploieşti – Braşov, circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare sau egală cu 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane este interzisă pe DN1 (E60).

Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.