Vremea rămâne frumoasă în următoarea perioadă, cu temperaturi ridicate, în timp ce soarele va domina cerul.
Maine va fi din nou o zi caldă, chiar deosebit de caldă pentru ultima decadă din februarie în regiunile intracarpatice şi în zonele de deal şi de munte. Dar în zonele joase din sudul, estul şi partial centrul ţării, mai ales la începutul zilei, local va fi ceaţă, pe alocuri persistenta şi asociată izolat cu burniţă. În rest însă, va predomina soarele şi doar prin nord-vestul extrem al ţării mai rătăcesc nori ce lasă câţiva stropi de ploaie. La amiază vor fi deci temperaturi de la 4 grade în zonele cu ceaţă persistentă din Moldova şi Oltenia şi 19…20 în Banat şi în dealurile Crişanei şi ale Olteniei. Vântul va fi mai alert nu doar la munte, ci, trecator, şi în sudul Banatului şi pe litoral.
Joi, temperaturile mai scad puţin în regiunile intracarpatice, dar vremea tot caldă rămâne pentru ultima decadă a lunii februarie. Ba chiar, în sud şi sud-est ne mai încălzim un pic, vremea devine deosebit de caldă în această parte a ţării. Prin urmare, la amiază vor fi 7 grade în nordul Moldovei şi nu mai puţin de 20 de grade în Lunca Dunării. Dar nu se anunţă o zi însorită, dimpotrivă, în vest, centru şi nord va fi cer mai mult noros şi local va ploua, în nordul Carpaţilor Orientali, la altitudini mari, vor fi şi câteva lapoviţe sau ninsori, iar în restul teritoriului înnorările vor fi doar temporare şi ceaţa dimineţii va fi prezentă numai pe alocuri, sunt mai multe şanse de soare pe parcursul zilei.
Vineri tot caldă rămâne vremea, chiar deosebit de caldă în vestul şi centrul ţării, dar şi în zona de munte. În regiunile extracarpatice însă, temperaturile mai scad puţin faţă de ziua precedentă, astfel că amiaza vine cu valori de la 7 grade în Moldova până la 17 grade în dealurile de Vest. Din nou, nu se aşteapta o zi însorită, cerul va avea înnorări, pe alocuri va burniţa sau va ploua slab, iar în sudul ţării şi vântul va fi ceva mai agitat, aşa că ceaţa va mai fi de interes doar izolat, prin zonele joase de relief.