· Procedura este nouă şi a fost introdusă de la 1 februarie în sistemul românesc
Noul Cod de procedură penală a dat naştere unei premiere în dosarul fostei şefe a Comisiei de evaluare a persoanelor adulte cu handicap Prahova. Magistraţii de la Tribunalul Buzău – instanţa la care a fost strămutat procesul – au dispus, la sfârşitul săptămânii trecute, trimiterea cauzei la judecătorul de cameră preliminară, potrivit dispoziţiilor art. 342-348 din noul Cod de procedură penală.
Pe de altă parte, în cadrul aceleiaşi şedinţe, magistraţii Tribunalului Buzău au constatat că „temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatei Oniga Viorica impun în continuare privarea sa de libertate şi, în consecinţă, menţine starea de arest a acesteia”.
Ce înseamnă, însă, trimiterea dosarului la judecătorul de cameră preliminară, instituţie care a fost introdusă în Codul de procedură penală odată cu intrarea în vigoare a modificărilor, la 1 februarie 2014.
Procedura în cameră preliminară – care este de maximum 60 de zile – presupune verificarea, după trimiterea în judecată, a competenţei şi a legalităţii sesizării instanţei, precum şi veficarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către instituţiile de urmărire penală.
Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.