Rămase în joc, dar în „linia a doua”
Cel de-al treilea eşalon valoric, care îşi reia astăzi desfăşurarea, se anunţă a fi unul interesant, cel puţin din simplul motiv că este pentru prima dată când vom avea parte de un nou sistem competiţional, cu play-off şi play-out, lucru care va spori interesul pentru competiţie, chiar dacă sistemul adoptat este 100% perfectibil, organizatoric.
Pentru echipele prahovene, primele 15 etape nu au reprezentat un motiv de dezamăgire, dar nici nu se poate spune că s-a „excelat” la vreun capitol. Fortuna Poiana Câmpina, CSM Câmpina şi Conpet Ploieşti au reuşit să „rămână în joc”, cum se spune, pentru a doua parte a sezonului, fără a excela. Oricum, pentru a-şi îndeplini obiectivele, este obligatoriu ca toate echipele noastre să dea şi să arate mai mult decât în toamnă!
Începe aşadar, astăzi, un mini-retur cu şapte etape rămase de jucat, apoi, după bilanţul din sezonul regulat, „inovaţia” pe care o va reprezenta a doua parte a campionatului: play-off-ul şi play-out-ul care vor demara pe 18 aprilie.
Fortuna Poiana Câmpina, transformare continuă
După un sezon trecut în care a ratat promovarea din postura de mare favorită, dramatic, cu un penalti ratat în ultimul minut, echipa Fortuna Poiana Câmpina şi-a „lins rănile” în acest sezon, de abia acum putându-se spune că echipa finanţată de Radu Călin este revenită, din nou, „pe linia spre performaţă”.
Cu greu vei găsi o echipă care să evolueze şi să se schimbe continuu, aşa cum se întâmplă la Fortuna! De la preluarea ei de către actuala conducere, s-a mutat de la Mizil la Clinceni, Brazi, Astra, Câmpina şi acum, Buftea. Nu mai punem la socoteală „trecerile pasagere” pe la Moreni sau Nucet! Acum, în acest sezon, a înlocuit antrenori pe bandă rulantă: Stelian Gherman, Bogdan Pârvu, Cătălin Gheorghe (cu Marius Vişan alături), Mugur Cornăţeanu, Laurenţiu Diniţă, Ciprian Panait sau Florin Stăncioiu răspunzând, mai mult sau mai puţin, de echipă pe anumite perioade- În plus, s- a schimbat lotul de jucători continuu, doar în această iarnă transferându-se o echipă întreagă şi, aşa cum spuneam, se va schimba, pe o anumită perioadă, până şi stadionul, urmând ca Fortuna să se mute de la Poiana Câmpina la Buftea, pentru câteva meciuri oficiale, scopul fiind însă unul „nobil” – clubul lui Radu Călin fiind unul care investeşte masiv şi în infrastrctură şi care doreşte performanţă!
În această iarnă, Fortuna era să modifice din nou structura staff-ului, deşi antrenorul Stăncioiu este neînvins, acesta fiind „urmărit” de „fantoma” unei colaborări cu Nana Falemi. S-a renunţat la idee, iar Stăncioiu şi-a continuat treaba trecând fără eşec şi de meciurile amicale, „traseul” său semănând cu ceea ce a fost acum un an, doar că de data aceasta se speră la alt deznodământ.
Fortuna a investit din nou în aducerea de jucători noi, tineri, de viitor, care să poată „urca” cu echipa în eşalonul secund şi, de ce nu, să fie valorificaţi apoi, mai sus, plecarea lui Cioinac la Dinamo fiind o bună „motivaţie” pentru cei rămaşi. S-a transferat intens, venind golgheterul echipei din Zagon – Mircescu şi cel de la Oţelul 2 – Chipirliu, s-au completat toate compartimentele, lotul fiind unul echilibrat, numeric, valoric şi cu o medie de vârstă propice.
Plecând cu un oarecare dezavantaj în lupta pentru promovare, prin prisma rezultatelor din play-off, Fortuna nu mai are voie să facă paşi greşiţi, deplasările de la SCM Piteşti şi Chindia Târgovişte fiind foarte importante în perspectiva play-off-ului. Fază a competiţiei în care Fortuna revine „acasă”, la Câmpina, sperând ca să trăiască în acest sezon bucuria ratată acum un an, deşi, sigur, va fi mult mai greu de reuşit!
O menţiune şi vizând strategia privind echipa a doua a clubului, Fortuna „agăţând” şi stadionul „Metalul” din Filipeştii de Pădure – Diţeşti, unde va activa gruparea „satelit”. Iar cum lotul este destul de „amplu”, numeric şi valoric, Stăncioiu va avea posibilitatea să-şi ţină în formă jucătorii.
Lotul echipei:
Zegheru, Manyur, Stroescu – portari
I. Stan, D. Cristescu, M. Marin, B. Şandru, G. Damian, Alb. Gheorghe, Caramalău, Aniţoiu – fundaşi
B. Minciună, Jugaru, B. Năstase, V. Munteanu, Barbu, Buhuşi, R. Moise, Ad. Ungureanu – mijlocaşi
Mircescu, Antohi, Camara, Chipirliu – atacanţi.
Antrenori: Florin Stăncioiu (principal), Costin Plăvache (secund), Bogdan Pârvu (portari)
CSM Câmpina – „arbitrul” seriei
Pentru echipa nou venită în acest eşalon, vacanţa de iarnă a adus un bilanţ bun, CSM-ul având aproape asigurată o poziţie în play-off, dar şi plecarea antrenorului care a reuşit să ducă echipa în această postură – Valentin Sinescu. Acesta a preluat SCM Piteşti, fiind înlocuit cu Daniel Chiriţă, iar sub comanda acestuia din urmă, transformarea echipei a fost evidentă, cel puţin ca stil de joc. S-a „abandonat” defensiva exagerată a lui Sinescu, „autobază” care a adus totuşi puncte suficiente şi foarte utile, încercându-se o abordare mai „estetică” a meciurilor, CSM-ul având rezultate bune în amicale unde a pierdut doar ultima repetiţie, la Tărlungeni. S-au reuşit câteva achiziţii bune, Nini Popescu completând foarte bine capitolul „jucători under 21”, Damaschin şi Răvoiu fiind, de asemenea, jucători „utili” în noua distribuţie gândită de Chiriţă, echipa câmpineană anunţându-se principalul „arbitru” al seriei! Asta pentru că, în condiţiile în care FC Zagon – surpriza turului, s-a destrămat, iar echipa care va ocupa locul 6 nu poate reprezenta un mare pericol, CSM-ul va fi trupa care va „face cărţile” în lupta pentru promovare, fiind de aşteptat ca prahovenii să încurce anumite echipe dintre cele trei pretendente la eşalonul secund.
Lotul echipei:
Panaite, A. Bica, E. Preda – portari
Cl. Dumitrescu, Răvoiu, V. Sandu, M. Tudor, Nincă, S. Ciobanu – fundaşi
Puchea, N. Popescu, Ilioiu, Băcioiu, Dobrinoiu, Burloiu, Teleoacă, S. Dumitrescu, Bencea – mijlocaşi
Ad. Ilie, D. Nae, Damaschin, G. Costin – atacanţi
Antrenori: Daniel Chiriţă (principa), Dragoş Mihalache (director tehnic), Robert Stoica (secund), Marius Pălăceanu (portari).
Conpet Ploieşti, mişcarea de rezistenţă
Schimbarea este „cuvântul de ordine” şi la Conpet, doar că, faţă de Furtuna (care a schimbat o echipă întreagă) sau CSM (care a modificat banca tehnică), la Strejnic, a apărut o conducere nouă – Lucian Rădulescu revenind în fotbalul de Liga a III-a – pe care-l părăsise la Chimia Brazi. Apariţia lui Rădulescu a salvat practic de la desfiinţare Conpetul, care, de mai bine de un an (după ce s-a „evaporat” bugetul fabulos cheltuit înainte de vara lui 2012), face „exerciţii de supravieţuire” în fiecare pauză de campionat. Până acum „marea performanţă” este tocmai aceea că se găseşte o soluţie pentru continuarea activităţii la acelaşi nivel, al Ligii a III-a, unde Conpet deţine un adevărat record, fiind singura echipă din România care activează de 15 ani consecutiv în acest eşalon, fără a-şi schimba numele, sediul sau stadionul! Contextul actual, unul cu multe semne de întrebare privind viitorul echipei, face ca provocarea numiră „Conpet” să fie una pe care jucătorii să o înţeleagă drept o şansă de a rămâne în fotbalul „naţional”, fiind greu de crezut că, la acest moment, şi-ar fi găsit echipe la acest eşalon valoric măcar jumătate dintre elevii lui Pârvu din acest moment.
Revenind strict la echipă, aceasta a fost transformată încă o dată, meciurile amicale arătând că restructurarea curajoasă, pentru una dintre echipele cu cea mai joasă medie de vârstă, este „cartea” pe care trebuie să se mizeze în „ecuaţia” unui buget care nu poate susţine salarii mari. Un „pariu” interesant, care ar fi câştigat cu brio dacă echipa va prinde ultimul loc în play-off, lucru foarte greu, un obiectiv realist fiind salavarea de la retrogradare fără niciun fel de emoţii sau, mai bine spus, câştigarea play-out-ului şi, implicit, clasarea pe locul 7.
Lotul echipei:
Nedelcovici, Marinică, Ene – portari
B. Dinu, Badea, Stanca, Savu, Olteanu, A. Costache, Manea – fundaşi
Căpălău, Stăncescu, I. Constantin, Munteanu, D. Gheorghe, Maria, Anghel, Ruptureanu, Herea – mijlocaşi
Muscalu, Dalu, Tudorache, Jipa – atacanţi
Antrenori: Florin Pârvu (principal), Gheorghe Bărbuceanu (secund), Marian Ioana (portari)
Clasamentul la zi în seria a VI-a, liga a III-a
1. Chindia Târgovişte 15 10 4 1 34-8 34 (+10)
2. SCM Argeş Piteşti 15 10 4 1 36-13 34 (+13)
3. FC Zagon 15 9 4 2 26-11 31 (+7)
4. Fortuna Câmpina 15 9 3 3 36-11 30 (+9)
5. FCM Câmpina 15 8 2 5 17-12 26 (+2)
6. Atletic Bradu 15 6 3 6 23-27 21 (0)
7. Conpet Ploieşti 15 4 5 6 16-21 17 (-7)
8. Avântul Reghin 15 3 7 5 15-20 16 (-8)
9. FC Păpăuţi 15 4 3 8 17-37 15 (-9)
10. Urban Titu 15 4 0 11 15-28 12 (-12)
11. FCM Târgovişte 15 3 3 9 12-29 12 (-9)
12. Civitas Făgăraş* 15 0 2 13 9-34 2 (-19)
* Echipa Civitas s-a retras din campionat după încheierea turului.
Etapa a XVI-a (27.II.2014, ora 14,00): Fortuna Câmpina – Avântul Reghin, SCM Argeşul Piteşti – Conpet Ploieşti, FCM Târgovişte – FC Zagon, Chindia – FC Păpăuţi, Atletic Bradu – Urban Titu; Civitas Făgăraş – FCM Câmpina 0-3.
Pagină realizată de Marian DIMA