Loturile naţionale de juniori sub 16 şi sub 18 ani, masculin şi feminin, subordonate Federaţiei Române de Baschet, au demarat pregătirile pentru turneele finale de Campionat European din vară. În perioada 2-8 februarie, tinerii baschetbalişti se antrenează în stagiul de la Gheorghieni, unde tehnicianul federal, Tudor Costescu, supervizează buna desfăşurare a activităţii.

La această acţiune comună, CSS Ploieşti este reprezentată de 4 sportivi, în cadrul loturilor U18 masculin şi U16 feminin. Ştefan Neagu şi Andrei Minescu, jucători ce activează în cadrul Academiei CSU Asesoft, dar şi în echipa Colegiului Naţional „Mihai Viteazul”, sub comanda profesorului Nicolae Băcanu, au fost convocaţi de Răzvan Cenean (U Mobitelco) şi George Trif (LPS Tg. Mureş) pentru a se alătura celor mai talentaţi baschetbalişti din ţară la categoria lor de vârstă. În ceea ce priveşte lotul U16 feminin, condus de Mădălin Pipera (CSS Alexandria) şi Şerban Alexandru (ACS Champions), acesta le are în componenţă şi pe Diana Moldoveanu şi Irina Enache, jucătoare legitimate la CSS Ploieşti.

După încheierea cantonamentului de la Gheorghieni, juniorii ploieşteni se vor întoarce la echipele de club, angrenate în fazele superioare ale Campionatelor Naţionale.