Prahovenii care au studii superioare şi care doresc să se recalifice trebuie să ştie că au la îndemână şi posibilitatea de a deveni mediator. Şi asta este cu atât mai simplu cu cât cursurile în domeniu se pot ţine chiar la Centrul de Mediere Ploieşti, cea mai reprezentativă asociaţie de profil din judeţul nostru. Astfel, periodic, în funcţie de numărul persoanelor interesate de o astfel de formare profesională, instituţia menţionată organizează în colaborare cu Şcoala de Formare în Mediere „Mugur Mitroi”, cursuri contra cost de formare iniţială în profesia de mediator. Cursul este autorizat de către Consiliul de Mediere din România, cu precizarea că toate certificările dau posibilitatea mediatorilor de a se autoriza atât în Europa, cât şi în S.U.A., pregătirea acestora fiind acreditată la standarde internaţionale.
Cursul se desfăşoară pe parcursul a două săptămâni, intensiv, prezenţa fiind obligatorie. La final, participanţii trebuie să promoveze un examen organizat de Şcoala de Formare în Mediere „Mugur Mitroi” la Consiliul de Mediere din România, în termen de maximum zece zile de la terminarea cursului.
Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.