
Recomandări ale specialiştilor pentru crescătorii de animale, în perioada temperaturilor foarte scăzute
În zilele următoare, temperaturile vor scădea până la minus 15-17 grade Celsius, apoi vor creşte până la minus 10 grade Celsius, urmând să scadă, din nou, spre minus 15-20 de grade Celsius, timp de 3-4 zile, au anunţat reprezentanţii Administraţiei Naţionale de Meteorologie. În ceea ce priveşte intensitatea vântului, aceasta va fi de circa 45-50 km/oră, începând din sud-vestul ţării spre sud.
Date fiind aceste fenomene meteorologice severe, conducerea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) face o serie de recomandări crescătorilor de animale. Iată doar câteva dintre acestea: asigurarea unui adăpost corespunzător pentru animale, care să le poată oferi protecţie faţă de acţiunea directă a frigului şi a zăpezii; asigurarea unor cantităţi suficiente de apă şi furaje corespunzătoare cantitativ (în funcţie de specie, talie şi stare fiziologică) şi calitativ (prospeţime, raport energetic etc); verificarea periodică a bunei funcţionări a echipamentelor de adăpare, având în vedere riscul de îngheţ al acestora. De asemenea, pe lângă măsurile enumerate mai sus, la orice modificare a stării de sănătate sau de bunăstare a animalelor, precum şi la apariţia unor modificări comportamentale ale acestora, deţinătorul are obligaţia să anunţe urgent medicul veterinar responsabil de supravegherea sănătăţii animalelor din localitatea respectivă.
Potrivit reprezentanţilor ANSVSA, responsabilităţi suplimentare au, în această perioadă cu temperaturi foarte scăzute, şi transportatorii de animale vii, şi anume: să verifice dacă, înainte de a pleca la drum, există condiţii adecvate de microclimat în mijlocul de transport şi dacă acestea sunt asigurate pe întreaga durată; densitatea de încărcare a animalelor în mijlocul de transport va fi redusă cu cel puţin 25 la sută din capacitatea maximă de încărcare autorizată în funcţie de specie, talie, vârstă şi stare fiziologică; pentru călătoriile de peste opt ore, sistemele de ventilaţie din vehicul trebuie să fie capabile să menţină temperatura de confort termic în compartimentul animalelor; în cazul în care în timpul călătoriei temperatura ambientală coboară sub zero grade Celsius, este obligatoriu ca mijlocul de transport să fie dotat cu un mecanism de reglare a temperaturii; sistemul de ventilaţie trebuie să asigure distribuţia uniformă a aerului, iar autonomia lui trebuie să fie de cel puţin 4 ore, independent de funcţionarea motorului autovehiculului.
C. DUMITRU














