Abonamentele de călătorie cu trenul pot fi achiziţionate, din aceste zile, şi de la automatele de vânzare bilete, amplasate în gările mari de pe teritoriul ţării.

‘Automatele emit abonamente săptămânale şi lunare, inclusiv cu reducere pentru elevi şi studenţi, iar plata se realizează doar prin card bancar. Abonamentele pot fi cumpărate în orice zi a lunii, la orice oră, cu anticipaţie de 30 zile faţă de data de începere a valabilităţii lor, la orice tip de tren, cu plecare de oriunde din ţară. Automatele de vânzare a biletelor funcţionează cu tehnologie touchscreen şi sunt uşor de folosit, fiind prevăzute cu module şi aplicaţii necesare pentru rezervarea locurilor şi emiterea legitimaţiilor de călătorie’, se arată în comunicatul citat.

Automatele de bilete CFR Călători sunt amplasate în gările: Bucureşti Nord, Bucureşti Basarab, Azuga, Buşteni, Sinaia, Predeal, Câmpina, Ploieşti Sud, Craiova, Timişoara Nord, Deva, Cluj Napoca, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Braşov, Miercurea Ciuc, Sibiu, Sighişoara, Alba Iulia, Iaşi, Bacău, Suceava, Galaţi, Brăila, Buzău şi Constanţ, potrivit economica.net.