Absolvenții de liceu din promoții anterioare care au picat de cel puțin două ori Bacalaureatul până acum și care se înscriu la sesiunea din 2014 vor plăti 230 lei pentru susținerea tuturor probelor examenului de BAC din acest an. Ministerul Educației a publicat o serie de precizări privind susținerea examenelor de finalizare a studiilor, în sesiunile anului școlar 2013-2014.

În cazul absolvenților de liceu care au picat examenele bacalaureatului de cel puțin două ori, dar care solicită recunoașterea unor probe promovate în sesiunile anterioare, „stabilirea sumei de plată pentru examenul de bacalaureat se face diferențiat, în funcție de numărul probelor pe care le susține candidatul, luându-se în calcul toate cheltuielile necesare examinării fiecărui candidat”, potrivit Ministerului Educației.

O taxă vor plăti și absolvenții claselor de matematică-informatică, intensiv informatică, ai claselor cu studiu intensiv și bilingv al limbilor străine și cu predare în limbile minorităților, ai claselor cu profil pedagogic, specializarea învățători-educatoare – care au susținut în anii anteriori de cel puțin de două ori Examenul pentru Obținerea Atestatului. Dacă aceștia doresc să susțină din nou examenul de Atestat, taxa de examen se stabilește la nivelul fiecărui inspectorat școlar județean, „luându-se în calcul toate cheltuielile per candidat”.

Examenul de certificare a calificării profesionale poate fi susținut de două ori fără taxă, în oricare dintre sesiunile de examen. Pentru celelalte situații, taxa de examen se stabilește la nivelul fiecărui inspectorat școlar județean, luându-se în calcul toate cheltuielile per candidat.

Taxele de examen se stabilesc anual, până la data de 1 martie, de către Ministerul Educației.