Cârceii sunt o problemă des întâlnită. Potrivit medicului Sorina Chitic, cârceii apar, de regulă, atunci când organismul nu are suficient calciu, potasiu sau magneziu.
„Cârceii apar când sunt hipocalcemii, apar în momentul în care sunt şi tulburări circulatorii, o lipsă de oxigenare la nivelul ţesuturilor, dar pot apărea şi în cadrul unor afecţiuni neurologice. Uneori cârceii pot fi confundaţi şi cu convulsiile pe care le are un pacient care are epilepsie. Sunt cârcei care apar în repaus sau sunt aceste crampe musculare care apar după o distanţă la mers, un mic efort”, a explicat, pentru RomaniaTV.net, medicul Sorina Chitic.
Potrivit acesteia, cârceii se calmează prin repaus, mai ales când este vorba de tulburări circulatorii. De asemenea, pentru a scăpa de durerile insuportabile cauzate de cârcei este recomandat să iei suplimente de calciu, magneziu sau potasiu sau să îţi iei necesarul de minerale din alimente.
Totodată, vei scăpa de cârcei dacă masezi zona respectivă. Mai mult, un duş cald sau fierbinte poate ajuta la relaxarea muşchilor şi la alinarea durerilor. Dacă ai cârcel la talpă, întinde piciorul drept şi apoi trage degetele de la picioare spre cap şi masează uşor zona.
Alte modalităţi care vă pot ajuta să scăpaţi de cârcei:
În cazul în care vi s-a pus un cârcel la picior, plimbaţi-vă un pic şi scuturaţi puternic piciorul. Puneţi apoi o pernă sub piciorul întins;
Beţi cel puţin 6 până la 8 pahare de apă în fiecare zi pentru ca vitaminele şi mineralele să fie absorbite în corp într-un mod adecvat;
Păstraţi-vă muşchii supli prin înot sau exerciţii acvatice;
Purtaţi încălţări adecvate şi staţi departe de tocurile înalte;
Includeţi banane, roşii, cartofi, broccoli, pepene galben şi citrice în dieta zilnică;
Masaţi zona dureroasă cu ulei esenţial de ghimbir sau cu tinctură pentru a stimula circulaţia sangvină şi pentru a ajuta muşchii să se detensioneze.