Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, a anunţat că are în vedere înăsprirea legislaţiei cu privire la obţinerea autorizaţiei pentru deţinerea armelor neletale, din cauza înmulţirii incidentelor stradale produse în ultima perioadă. Ministrul a explicat că exigenţa în cazul testărilor psihologice va fi ridicată, avându-se în vedere o reevaluare a tuturor posesorilor de arme de autoapărare. „Cei care vor dori să obţină dreptul de a avea o astfel de armă vor trebui ca, pe lângă testarea psihologică, să treacă şi un test practic şi unul teoretic, în aşa fel încât să existe o selecţie riguroasă a persoanelor care intră în posesia unui pistol cu bile de cauciuc sau cu gaze”, a adăugat ministrul.