Stelian Tănase a participat, miercuri, la o „discuţie de lucru” cu membrii Comisiei pentru cultură din Senat. „Într-un proiect pe care l-am avansat ministrului de Finanţe este acest lucru (majorarea taxei TV, n.r.) şi sper ca săptămâna viitoare să îi înfăţişez şi primului-ministru. Avem înţelegere ca, după Anul Nou, să avem o discuţie. Avem un material, putem discuta pe o bază serioasă. Mărirea taxei este lucrul la care ne gândim. Este o discuţie complicată şi ea se va purta”, a spus acesta.

Stelian Tănase a menţionat că apar diverse reglementări care, în ultima vreme, sunt „împotriva” instituţiei pe care o conduce. El a menţionat, în acest sens, decizia Curţii Constituţionale care va avea ca efect, probabil, reducerea cu o treime a încasărilor SRTv pe anul 2014. „Este vorba de faptul că firmele vor plăti numai pentru un singur abonament, chiar dacă au o mie de televizoare. Aici putem să discutăm o formulă, dacă nu facem un abonament mai consistent, care să cuprindă faptul că are o mie de televizoare şi nu doar un abonament normal, care este preţul a două ţigări”, a mai spus Stelian Tănase.

Cititi mai multe pe www.romaniatv.net .