Pomenirea Sfinţilor Vasile cel Mare, Grigorie Cuvântătorul de Dumnezeu şi Ioan Gură de Aur
În zilele împăratului Alexie Comnen care a luat sceptrul împărăţiei în anul 1081, după împăratul Botaniat, s-a iscat neînţelegere între oamenii cei mai de cinste şi mai îmbunătăţiţi. Motivul era următorul: unii cinsteau mai mult pe Vasile cel Mare, zicând că este înalt la cuvânt, iar la fapte se aseamănă cu îngerii, nu era lesne iertător, era fire hotărâtă şi nu era stăpânit de niciun lucru pământesc. Iar alţii înălţau pe Ioan Gură de Aur, zicând că este mai omenească învăţătura lui şi că îndreaptă pe toţi şi-i înduplecă spre pocăinţă prin dulceaţa graiului său. Iar o altă parte înclina spre dumnezeiescul Grigorie, că el ar fi întrecut pe toţi, vestiţi în învăţătura elinească, prin înălţimea, frumuseţea şi cuviinţa cuvântărilor şi scrierilor lui. Deci, se ajunsese acolo că lumea se împărţise: unii se numeau ioanieni, alţii vasilieni şi alţii grigorieni. Mai târziu, după câţiva ani, sfinţii aceştia se arătară, unul câte unul, după aceea câte trei împreună, aievea, iar nu în vis, arhiereului care păstorea atunci cetatea Evhaitenilor, şi care se numea Ioan, spunându-i să facă un singur praznic pentru toţi trei. Şi aşa s-a făcut iar pace în rândul bine-credincioşilor.
