Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti a transmis primăriilor prahovene, prin intermediul unor documente oficiale, care sunt sumele de la bugetul statului, defalcate din TVA, pentru finanţarea cheltuielilor unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat, în 2014. Concret, este vorba despre sumele necesare pentru salarii, sporuri, indemnizaţii şi alte drepturi salariale prevăzute de lege; pentru cheltuielile cu formarea continuă şi evaluarea personalului; evaluarea periodică internă a elevilor; materiale şi servicii. Totodată, sunt prevăzuţi bani pentru plata drepturilor salariale stabilite, în baza unor hotărâri judecătoreşti rămase definitive, în favoarea personalului din învăţământul preuniversitar de stat, respectiv 22.672.000 lei – pentru anul 2014.
În total, suma ce va fi direcţionată de la bugetul de stat către unităţile administrativ teritoriale, în acest an, pentru sistemul de educaţie, este de 263.427.000 lei. Pentru municipii au fost prevăzuţi 109.817.000 lei, pentru oraşe – 47.386.000 lei, în timp ce pentru comune s-au alocat 106.224.000 lei. Autorităţile au luat în calcul faptul că, în anul şcolar 2013-2014, sunt înscrişi 113.652 elevi şi preşcolari şi sunt ocupate aproximativ 6.000 de posturi didactice. Banii au fost împărţiţi în funcţie de numărul de elevi şi de profesori din fiecare localitate şi de costul standard per elev stabilit prin hotărâre de guvern. Costul standard per elev din învăţământul gimnazial din mediul urban – prin a cărui multiplicare se calculează finanţarea de bază a unei unităţi şcolare – a fost majorat anul acesta cu 72 de lei, respectiv de la 2.420 lei la 2.492 lei. Suma reprezintă cheltuielile cu salariile, sporurile, indemnizaţiile şi alte drepturi salariale în bani, stabilite prin lege, precum şi contribuţiile aferente acestora. Totodată, a fost majorat şi costul standard per elev/preşcolar privind cheltuielile cu pregătirea profesională, cheltuielile cu evaluarea periodică a elevilor şi cheltuielile prevăzute la articolul bugetar “bunuri şi servicii”, de la 301 lei – în 2013, la 306 lei.
În această perioadă, primăriile lucrează la bugetele locale pentru anul în curs, având în vedere că acestea trebuie supuse dezbaterii şi aprobării până la data de 1 februarie. La o recentă şedinţă la care au fost prezenţi reprezentanţi ai Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice (DGRFP) Ploieşti, cei ai conducerii administraţiei judeţene, primarii şi contabilii primăriilor din judeţ, edilii au fost anunţaţi că trebuie să cuprindă în bugete şi fondurile necesare decontării transportului pentru profesorii navetişti şi personalul auxiliar, la capitolul „Cheltuieli de personal”, sumele urmând a fi asigurate din veniturile unităţilor administrativ-teritoriale.
Ana MAXIM