Societatea care a construit stadionul „Ilie Oană” a intrat în insolvenţă, dar procesul continuă

Singurul proces care a mai rămas pe rolul instanţelor de judecată dintre Primăria Ploieşti şi liderul asocierii de constructori care a ridicat noua arenă fotbalistică „Ilie Oană”, Alpine Bau Mogoşoaia, a suferit unele schimbări, după ce societatea menţionată a intrat în insolvenţă.
Acum, municipalitatea ploieşteană se luptă cu administratorul judiciar al Alpine Bau Mogoşoaia care a preluat, după intrarea în insolvenţă, inclusiv procesele pe care le avea în derulare această societate din Ilfov.
Dosarul, înregistrat la Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Tribunalului Prahova în vara anului 2012, are ca obiect pretenţiile financiare pe care Alpine Bau le-a solicitat Primăriei Ploieşti, după efectuarea lucrărilor de reconstruire a arenei „Ilie Oană”. Prin această acţiune în instanţă, Alpine Bau solicită Primăriei Ploieşti plata sumei de 7.345.039 de lei reprezentând lucrări suplimentare, care, potrivit întâmpinării depuse la dosarul cauzei de către reprezentanţii municipalităţii, „nu au format obiectul contractului, nefiind emise note de comandă sau vreun ordin pentru începerea lucrărilor”.
Într-un interviu acordat cotidianului Prahova, primarul Ploieştiului, Iulian Bădescu, a declarat că speră ca municipalitatea să aibă câştig de cauză şi să reuşească să salveze şi această sumă, pentru ca, anul acesta, primăria să nu fie obligată să scoată din bugetul local cele peste şapte milioane de lei, care s-ar adăuga altor sume importante solicitate de Alpine Bau, tot prin intermediul instanţei, în contul construirii stadionului.
Potrivit situaţiei financiare a Alpine Bau Mogoşoaia, publicată pe site-ul oficial al Ministerului Finanţelor, la sfârşitul anului 2012, această societate înregistra pierderi de 106.146.390 de lei şi datorii de 363.769.340 de lei.

V.STOICA