Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe s-au mobilizat, în aceste zile, pentru a-i ajuta pe prahovenii aflaţi din zonele sinistrate. Mai mulţi preoţi din cadrul Protoieriei Ploieşti se pregăteau ieri, la prânz, să plece cu zeci de pachete cu alimente (ulei, zahăr, făină, pastă de tomate, roşii în bulion, paste făinoase, pâine şi apă minerală) către satele Lacul Turcului, Bâra (Balta Doamnei) şi Predeşti (Tinosu), unde mai multe familii rămăseseră izolate din cauza nămeţilor, după cum ne-a precizat protoiereul Ştefan Muşat. Alimentele au fost achiziţionate din fonduri ale protoieriei. „Sperăm ca până astăzi drumurile să fi fost deszăpezite. Dacă vom întâmpina dificultăţi, vom apela la ajutorul autorităţilor şi al armatei pentru a duce alimentele la cei care au nevoie de ele”, ne-a mai precizat interlocutorul nostru. Acţiunea se va derula şi în zilele următoare, în zonele în care oamenii vor avea nevoie de ajutor. Şi în cadrul Protoieriei Câmpina, preoţii s-au organizat împreună cu enoriaşii pentru a duce alimente de strictă necesitate – ulei, zahăr, făină, mălai, conserve, pâine, plicuri cu ceai – şi lemne pentru foc la Proviţa de Sus, Şotrile, Proviţa de Jos (Drăgăneasa), dar şi în alte zone sinistrate, ne-a precizat protoiereul Costică Dumitru. Totodată, îndrumaţi de preoţi, mai mulţi enoriaşi ajută la deszăpezirea drumurilor, în zonele izolate din Câmpina şi în localităţile învecinate. Protoiereul Valentin Cazan, de la Protoieria Urlaţi, ne-a precizat, la rândul său, faptul că în zonele cele mai afectate de nămeţi – respectiv Sălciile şi Fulga – preoţii şi enoriaşii s-au deplasat pe jos până la gospodăriile izolate pentru a le asigura oamenilor alimente (ulei, făină, zahăr, mălai, apă), persoanele în vârstă şi cele bolnave fiind primele pe lista priorităţilor. În zilele următoare, reprezentanţii protoieriei vor merge în localităţile arondate acesteia, inclusiv la Ciorani şi la Boldeşti Grădiştea, pentru a-i ajuta pe sinistraţi. La fel ca şi în alte zone ale judeţului, la rugămintea preoţilor, echipe de tineri au deszăpezit drumuri în Urlaţi şi în comunele arondate acestei protoierii.
Ana MAXIM














