Poşta Română, operator care prelucrează 75% din totalul trimiterilor poştale din România, a majorat de la 1 ianuarie 2014 tarifele serviciilor prestate pe piaţa liberă, cu procente cuprinse între 20% şi 120%. Cea mai mare majorare de tarife se aplică pentru închirierea de căsuţe poştale nenominale, amplasate în locaţii aparţinând reţelei poştale, de la 13,35 lei lunar la 30,00 lei lunar, au precizat oficialii Poştei.
“Redefinirea ofertei tarifare, intrată în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2014, a avut ca obiect serviciile prestate de Poşta Română în afara sferei serviciului poştal universal (n.a pe piaţa liberă). Ultima modificare tarifară aferentă acestor tipuri de servicii poştale a avut loc la 1 ianuarie 2008. Noile tarife sunt determinate de evoluţia preţurilor la combustibili şi utilităţi cât şi a costurilor diverselor servicii, înregistrată în perioada 2008 – 2014”, a declarat Dan Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al Poştei Române. Clienţii persoane fizice şi juridice care închiriază căsuţe poştale amplasate în locaţii aparţinând Poştei Române vor fi cei mai afectaţi de aceste scumpiri. O căsuţă poştală închiriată oferă beneficiarului o serie de avantaje, printre care: închiriere nominală sau nenominală, primire corespondenţă, abonamente presă, avizări, ridicare directă sau prin delegat a trimiterilor. “În cazul corespondenţei neprioritare cu confirmare de primire tarifele s-au majorat cu un procent cuprins între 28 şi 33%, în funcţie de greutate. Pentru astfel de trimiteri cu greutate de până la 20 grame tariful a crescut de la 4,90 lei la 6,50 lei; pentru astfel de trimiteri cu greutate peste 500 grame şi până la 1.000 grame tariful a crescut de la 10,10 lei la 13,20 lei; la trimiterile cu greutate peste 1.000 grame şi până la 2.000 grame tariful a crescut de la 12,80 lei la 16,60 lei. Cea mai mare majorare de tarife se aplică pentru închirierea de căsuţe poştale nenominale, de la 13,35 lei lunar la 30,00 lei lunar. În prezent sunt operate cca. 1.500 de căsuţe poştale nenominale la nivel naţional”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poştei Române.
Potrivit acestuia, “majorările s-au aplicat atât serviciilor tip PRIORIPOST cât şi serviciilor de corespondenţă cu confirmare de primire (prioritare sau neprioritare), excepţie făcând clienţii care prezintă un volum mai mare de 10 trimiteri (clienţi fără contract) respectiv un volum mai mare de 50 trimiteri (clienţi cu contract), pentru care tarifele nu au fost majorate. Alte servicii al căror tarif a fost actualizat sunt: preluare sediu/domiciliu, livrare sediu/domiciliu, coletărie anunţată, coletărie din afara sferei serviciului universal (colete cu AR sau cu ramburs şi colete peste 10 kg). “Noile tarife au fost actualizate şi prezentate pe site-ul companiei şi sunt afişate în reţeaua poştală”, a mai precizat purtătorul de cuvânt.