Şi în 2014, ploieştenii menţin tradiţia anilor precedenţi, de a fi contribuabili bun-platnici la achitarea taxelor şi a impozitelor pe bunurile aflate în proprietate, încă din prima zi de activitate a fiscului local. Ieri, când Serviciul Public Finanţe Locale Ploieşti şi-a reluat programul cu publicul pe anul 2014, casieriile s-au umplut de persoane care au dorit, încă de la primele ore, să-şi achite dările.

De exemplu, după cum se vede şi în imaginea alăturată, la ora 9.30, la casieria de pe strada Basarabi erau prezente zeci de persoane care aşteptau, conform bonului de ordine, să-şi achite fie taxele şi impozitele, fie amenzile, ultimele conform proceselor verbale de contravenţie încheiate. După cum am aflat, deşi activitatea cu publicul începea la ora 8,00, vreo trei persoane au dorit, cu orice chip, să fie primele, aşa că s-au instalat în faţa uşii de pe la ora 6,30. Mai mult decât atât, unii contribuabili au dorit să fie bun-platnici chiar din primele zile ale anului, respectiv pe 2 şi 3 ianuarie, deşi autorităţile anunţaseră că fiscul local îşi reia activitatea pe 6 ianuarie. Ca şi în anii precedenţi, motivaţia celor care se prezintă încă din prima zi de activitate a fiscului local la casierii este să scape de grija plăţii taxelor şi a impozitelor, mulţi preferând să achite întreaga sumă datorată pentru anul în curs pentru a beneficia de reducerea de 10%. Aşa cum v-am mai informat, impozitele şi taxele locale pentru anul 2014 se menţin la nivelul celor din anul 2013. Conform prevederilor legale, impozitul pe clădiri, pe teren şi pentru autovehicule se plăteşte anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie şi 30 septembrie inclusiv, pentru plata integrală cu anticipaţie, până pe 31 martie, contribuabilii beneficiind de o bonificaţie de 10%. De regulă, în acest ultim caz, numărul persoanelor este destul de mare, numai anul trecut, de pildă, înregistrându-se 84.477 de contribuabili persoane fizice şi juridice (dintr-un total de peste 162.000) care au achitat integral, până la data de 31 martie, taxele şi impozitele, beneficiind de bonificaţia menţionată.
De precizat, însă, că achitarea dărilor locale nu se face doar la casieriile din strada Basarabi, Bulevardul Independenţei, Şoseaua Vestului şi din incinta Halelor Centrale. Serviciul Public Finanţe Locale Ploieşti a pus la dispoziţia contribuabililor mai multe tipuri de servicii menite să limiteze timpul pe care trebuie să-l acorde aceştia în vederea achitării impozitelor şi a taxelor locale datorate bugetului local al municipiului Ploieşti.
Astfel, plăţile pot fi făcute şi prin intermediul oficiilor poştale, dar şi cu ordin de plată (prin banca unde contribuabilul are cont deschis).
De asemenea, contribuabililor le-au fost puse la dispoziţie şi terminale electronice pentru derularea tranzacţiilor prin intermediul cardurilor (P.O.S.). Nu în ultimul rând, plata taxelor şi a impozitelor locale se mai poate efectua şi prin intermediul Internetului, dar şi prin infochioşcurile amplasate la supermarketul Real, la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova şi în incinta fostului magazin Mercur. Persoanele fizice vor putea achita atât integral, cât şi parţial impozitele şi taxele locale, precum şi amenzile stabilite prin procesele verbale intrate în evidenţa Serviciului Public Finanţe Locale Ploieşti. Prin această modalitate, plata va fi efectuată pe baza cardului bancar şi a cărţii de identitate a contribuabilului, comisionul aferent acestor tranzacţii fiind suportat integral de către municipalitatea ploieşteană.
N.DUMITRESCU