Ieri, poliţiştii de investigaţii criminale de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Prahova au efectuat opt percheziţii la locuinţele membrilor unei grupări infracţionale specializate în furturi din societăţi comerciale.
În urma acestora, la domiciliile suspecţilor au fost găsite mai multe bunuri care, se bănuieşte, provin în urma desfăşurării activităţilor infracţionale.
Zece indivizi au fost conduşi la sediul IPJ Prahova, pentru audieri.
Potrivit anchetatorilor, prejudiciul creat prin activitatea infracţională se ridică la aproximativ 80.000 de euro, existând posibilitatea ca acesta să mai crească. Aseară, suspecţii erau audiaţi de anchetatori, urmând ca oamenii legii să stabilească măsurile care vor fi dispuse faţă de aceştia – cercetarea în stare de libertate sau de arest preventiv.
La percheziţiile de ieri au mai participat ofiţeri de la Poliţia Ploieşti şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale.
(F.T.)