Dragi cititori, acest spaţiu de pagină vă aparţine.
Aici îşi vor găsi loc punctele dumneavoastră de vedere în legătură cu ceea ce vă frământă, vă nemulţumeşte, vă îngrijorează, aţi dori schimbat sau credeţi că merită apreciat.
Doresc precizări privind reglementarea activităţii de pregătire a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere
,,Conduc o şcoală de şoferi şi doresc precizări referitoare la «ordinul privind reglementarea activităţii de pregătire a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere». Aşteptăm de la Ministerul Transporturilor elaborarea unui cadru legislativ chiar şi provizoriu care să tranşeze responsabil şi ferm aceste interese privind legiferarea procesului de instruire şi examinare în vederea obţinerii permisului de conducere, reglementări care au fost modificate în ultimii 20 de ani după cum bate vântul.’’
Ing. Vasile Cremene, Ploieşti
* * *
Este vorba despre proiectul de Ordin al ministrului Transporturilor privind reglementarea activităţii de pregătire a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere, publicat pe 10 ianuarie a.c., pe site-ul instituţiei, şi unde se va afla în dezbatere publică pentru observaţii şi propuneri până pe data de 20 ianuarie a.c. Fiecare persoană care doreşte consultarea acestui proiect o poate face accesând www.mt.ro, rubrica Transparenţă decizională. Ministerul Transporturilor a luat această decizie de emitere a proiectului de ordin amintit deoarece în prezent nu există niciun act normativ care să reglementeze activităţile de pregătire a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere. ,,Având în vedere că prin Ordinul ministrului Transporturilor nr.733/2013, afectat de suspendare în urma unor hotărâri judecătoreşti, a fost abrogat Ordinul ministrului Transporturilor şi infrastructurii nr. 1019/2009, rezultă că în prezent nu există niciun act normativ care să reglementeze activităţile de pregătire a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere, astfel fiind imperios necesară crearea, de urgenţă, a unui cadru legal care să asigure, temporar, măsurile necesare care să permită derularea activităţii de pregătire a persoanelor în vederea obţinerii permisului de conducere, cel puţin la nivelul de reglementare stabilit de către Ordinul ministrului Transporturilor şi infrastructurii nr. 1019/2009. În vederea reglementãrii acestei situaţii, din cauza circumstanţelor sale excepţionale, se impune adoptarea unei soluţii cu caracter temporar imediate, pentru evitarea unei grave atingeri aduse interesului public’’, se arată în expunerea de motive a Ministerului Transporturilor. Prin urmare, este vorba despre nişte reglementări care se vor aplica temporar până la elaborarea altui cadru legislativ mai complex, dar fără de care această activitate de pregătire a viitorilor şoferi nu se poate desfăşura în prezent. Pentru a vedea normele de aplicare referitoare la autorizarea instructorilor, a şcolilor de conducători auto, a programei puteţi consulta proiectul de ordin la adresa de internet menţionată mai sus.














