Corespondenţă de la Bruxelles – Dan LUCA
Criza economico-financiară ne-a învăţat multe. Şi pe noi românii, dar şi pe europeni, în general. De aici, din capitala Europei, am încercat să transmit acasă pulsul Bruxelles-ului de fiecare dată când am observat o reorientare pe anumite sectoare, un semnal de alarmă în a ne opri puţin şi a analiza dacă nu cumva ne îndreptăm într-o direcţie greşită.
Desigur, agricultura e importantă, contribuind de altfel mult şi la creşterea noastră economică bună, ca stat membru UE, dar industria e cheia, şi după alegerile din mai 2014, Uniunea Europeană se va apuca serios de reindustrializare. Cât de mult contează asta pentru România? Contează – şi trebuie să conteze, căci nu putem depinde doar de agricultură; e important să folosim acest proces ca şi oportunitate, nu ca şi pericol.
Comisia Europeană vrea să reia industrializarea europeană pe patru mari piloni: investiţii în inovaţie, condiţii mai bune de piaţă, acces la capital şi crearea de abilităţi/îndemânări. Spre deosebire de alte declaraţii cu privire la politica industrială, incluse în strategia de la Lisabona şi în iniţiativa Europa 2020, cea mai recentă declaraţie a executivului european marchează şi liniile de acţiune prioritare, precum tehnologiile “curate” de producţie, construcţiile sustenabile, vehicule curate şi eficiente energetic, precum şi grid-uri inteligente în materie de energie.
Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.