Europarlamentarul Laszlo Tokes a dat în judecată, în prima zi lucrătoare din 2014, Consiliul de Onoare al Ordinului Naţional “Steaua României”. Decizia lui Tokes vine după ce pe 20 noiembrie 2013 Consiliul de Onoare al Ordinului „Steaua României” a decis să îi retragă aceasta decoraţie. Laszlo Tokes a solicitat în acţiunea depusă la Curtea de Apel Bucureşti să fie anulată decizia Consiliului de Onoare al Ordinului Naţional “Steaua României”. Motivarea deciziei date de Consiliul de Onoare i-a fost comunicată avocatului europarlamentarului pe 30 decembrie 2013. Amintim că pe 20 noiembrie 2013 Consiliul de Onoare al Ordinului Naţional “Steaua României” a decis, cu cinci voturi “pentru” şi o abţinere, retragerea distincţiei acordate europarlamentarului Laszlo Tokes. Pe 15 decembrie 2013, europarlamentarul a predat Bisericii Reformate din Timişoara medalia “Steaua României” în grad de Cavaler şi ordinul prin care i-a fost conferită, spunând că, dacă vreo persoană doreşte să îi ia înapoi distincţia, să meargă la Timişoara. La sfârşitul lunii august 2013, vicepreşedintele PSD Corina Creţu, care deţine Ordinul Naţional “Steaua României”, a solicitat, în mod public, retragerea decoraţiei lui Laszlo Tokes, printr-o scrisoare transmisă Consiliului de Onoare al Ordinului. La scurt timp, preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a anunţat că lideri ai PSD şi UNPR deţinători ai Ordinului “Steaua României” solicită retragerea decoraţiei lui Tokes. Solicitarea a fost făcută ca urmare a unor declaraţii date de Tokes în luna iulie 2013, la Tabăra de Vară de la Băile Tuşnad. Pe 27 iulie 2013, europarlamentarul Laszlo Tokes i-a cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, la lucrările Universităţii de Vară “Balvanyos”, ca împreună cu Guvernul pe care îl conduce să construiască “un sistem de cooperare naţională”, astfel încât să ofere “protectorat” Transilvaniei, “aşa cum a făcut Austria cu Tirolul de Sud”. În replică, preşedintele Traian Băsescu a declarat, la Universitatea de Vară de la Izvoru Mureşului (Harghita), că “nu îşi merită calitatea de cetăţean român cel care cerea ca Transilvania să fie trecută sub protectorat”. La începutul lunii septembrie 2013, preşedintele Traian Băsescu declara că în cazul în care Consiliul de Onoare al Ordinului “Steaua României” cere ridicarea decoraţiei acordate europarlamentarului Laszlo Tokes, atunci va emite decretul. În decembrie 2009, preşedintele Traian Băsescu l-a decorat cu Ordinul Naţional “Steaua României” în grad de Cavaler pe Laszlo Tokes. Potrivit decretului semnat de şeful statului la acea dată, conferirea decoraţiei s-a făcut “cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la Revoluţia din Decembrie, în semn de înaltă apreciere a curajului şi a demnităţii de care a dat dovadă, declanşând, prin exemplul personal, revolta istorică a poporului român împotriva dictaturii comuniste”.














