Conform modificărilor recente ale Legii Educaţiei Naţionale, la şcolile care anunţă că au rămas fără bani, inspectoratele şcolare vor face verificări privind modul în care acestea şi-au cheltuit bugetele până la momentul respectiv. Ordonanţa de Urgenţă nr. 117, apărută pe 30 decembrie 2013, prevede ca, în cazuri excepţionale, atunci când sumele repartizate şcolilor, de la bugetul de stat, în baza standardelor de cost, nu asigură plata pentru salarii, sporuri, indemnizaţii ale personalului din învăţământ şi alte cheltuieli prevăzute de lege, direcţiile regionale ale finanţelor publice/administraţiile judeţene ale finanţelor publice, cu asistenţa tehnică de specialitate a inspectoratelor şcolare, pot efectua redistribuiri ale sumelor repartizate pe localităţi, cu această destinaţie sau pot repartiza sumele rămase nerepartizate, după caz. Aprobarea redistribuirii/repartizarii sumelor „se va face numai după verificarea de către inspectoratul şcolar, pe baza raportului de audit/control, a modului de angajare şi utilizare a sumelor alocate pentru finanţarea de bază, pe baza costurilor standard per elev/preşcolar şi după verificarea corelării numărului de personal cu numărul de elevi. În urma verificării, inspectoratul şcolar stabileşte şi propune direcţiilor regionale ale finanţelor publice/administraţiilor judeţene ale finanţelor publice, respectiv a municipiului Bucureşti, sumele ce urmează a fi redistribuite/repartizate suplimentar.”

Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.