Ca urmare a căderilor masive de zăpadă pe întreg teritoriul judeţului Prahova precum şi evoluţia negativă a fenomenelor meteorologice, în perioada 29-30.01.2014, avertizare COD PORTOCALIU şi COD GALBEN, se impun a fi cunoscute următoarele posibile riscuri:
-Căderea/prăbuşirea unor arbori încărcaţi cu zăpadă peste locuinţe, reţele electrice, drumuri, artere de circulaţie, autoturisme ce pot genera accidentarea unor persoane, întreruperea alimentării cu energie electrică, blocarea sau restricţionarea după caz a circulaţiei autovehiculelor;
-Avalanşe de zăpadă pe DN1 A în zona „Stânca lui Mihai”;
-Prăbuşirea unor construcţii ca urmare a greutăţii zăpezii (case bătrâneşti, construcţii dezafectate etc.);
-Formarea de zăpoare, poduri de gheaţă pe unele cursuri de apă;
-Dificultăţi de deplasare auto şi pietonale pe timp de noapte în condiţii de ninsori abundente, viscol şi vizibilitate sub 50 m în zonele de câmp deschis;
-Formarea şi căderea de ţurţuri în zonele de circulaţie pietonală, instituţii publice, şcolii, grădiniţe.