La începutul acestui an, reprezentanţii Asociaţiei Fermierilor cu Investiţii în Sectorul Suin (AFISS) au hotărât să supună atenţiei Ministerului Agriculturii o strategie prin care, în următorii 7-8 ani, România să-şi poată dubla efectivele de porci crescuţi în fermele comerciale, respectiv de la 2,5 – 2,6 milioane de capete, la 5 – 5,6 milioane de capete. Dincolo de aspectele strict economice, acest fapt ar oferi un echilibru şi în ceea ce priveşte consumul intern de carne de porc şi posibilităţile de export pe terţe pieţe, conform declaraţiei directorului executiv al AFISS, Mihai Lungu. Acesta a mai precizat că, urmare a investiţiilor făcute de oamenii de afaceri din acest sector agricol, lună de lună apar ferme noi pentru creşterea şi îngrăşarea porcilor. Din acest motiv, suma fixă de 56 milioane de euro alocată, anual, de minister drept subvenţie pentru sectorul suin este total insuficientă. „Toate celelalte efective de animale au crescut, în ultimii ani, numai efectivele de porci au scăzut, iar pentru redresarea acestui sector ar fi necesară majorarea urgentă a subvenţiei de la 56 la cel puţin 70 de milioane de euro, anual”, a adăugat Mihai Lungu.
Conform datelor Institutului Naţional de Statistică, în 1990, în fermele comerciale din România existau aproximativ 8 milioane de porci, pentru ca în prezent numărul acestora să scadă la circa 2,6 milioane de capete. Acestora li se adăugau porcii din gospodăriile ţărăneşti care, de asemenea, au înregistrat o scădere de la 4 milioane de capete, în 1990, la circa
2,5 milioane în momentul de faţă. Aşa cum am mai scris, începând cu luna ianuarie 2014, România va putea relua exportul de carne de porc în ţările comunitare, conform deciziei Comisiei Europene. Exporturile vor putea fi asigurate de către toţi operatorii economici acreditaţi pentru această activitate. „La nivel naţional avem, la ora actuală, 218 astfel de exploataţii comerciale, cu un efectiv de
1,8 milioane de porci, iar 42 dintre acestea au, deja, acreditare pentru export pe piaţa comunitară. Prin aprobarea exportului de carne de porc în spaţiul comunitar, firmele de profil româneşti ar putea ajunge la încasări anuale de peste un miliard de euro”, a declarat Vladimir Mănăstireanu, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA).
Reamintim că ţării noastre i s-au impus, încă din 2003,
restricţii la exportul de carne de porc şi de porci vii către ţările UE, din cauza pestei porcine. România exporta, până atunci, aproape 500 tone de carne de porc spre UE, ceea ce însemna pentru firmele noastre un câştig de peste 600 milioane de euro. Potrivit datelor ANSVSA, ultimele focare de pestă porcină au fost înregistrate în anul 2007, iar pentru eradicarea definitivă a acestei boli România a cheltuit peste şapte milioane de euro.
C. DUMITRU