În ziua de 9 ianuarie a.c., s-au împlinit doi ani de la încetarea din viaţă, după o îndelungată suferinţă, a inginerului ANDREI DEBIE, fiul apreciatului om de ştiinţă şi cultură Carol Nicolae Debie. Dedicându-şi ultimii ani de viaţă publicării, în cadrul Societăţii Culturale „Ploieşti-Mileniul III”, a excepţionalei opere „O cronică ploieşteană. 1825-1974”, lăsată în manuscris de tatăl său, precum şi a altor scrieri remarcabile ale acestuia, Andrei şi-a împlinit un legământ sfânt faţă de comunitatea ploieşteană, pe care amândoi au slujit-o cu pasiune.
În aceste momente, în care, personal, trăiesc durerea dispariţiei acestui om de o mare omenie, doresc să transmit tuturor celor care mi-au fost alături – prieteni ai familiei, vecini, colaboratori – ajutându-mă să depăşesc încercările grele survenite în propria-mi sănătate, cele mai sincere sentimente de recunoştinţă.
Mulţumesc, totodată, Societăţii Culturale „Ploieşti-Mileniul III”, Bibliotecii Judeţene, Muzeului Naţional al Petrolului, Muzeului Judeţean de Istorie, Arhivelor judeţene, Redacţiei ziarului „Prahova” şi celorlalte publicaţii care au acordat atenţie familiei noastre.
Mă rog zilnic la Dumnezeu să-i ocrotească pe Andrei şi pe distinşii săi înaintaşi.
Elisabeta DEBIE