Românii consumă carne dezosată mecanic fără să ştie la ce pericole se expun. Ţări din Uniunea Europeană şi Statele Unite o folosesc doar în conservele pentru pisici şi câini.
În ţările civilizate, carnea dezosată mecanic este folosită doar la conservele pentru animelele de companie. Cu toate astea, în România, acest tip de carne este folosită în prepararea mezelurilor, dar şi vândută ca atare, sub formă de carne tocată.
Produsele alimentare pe bază de carne dezosată mecanic conţin piele, tendoane şi chiar oase măcinate fin.
În cantitate prea mare, carnea dezosată mecanic poate perturba echilibrul dintre calciu şi fosfor al organismului, deoarece are în compozitie un exces de fosfor.
În Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii, carnea dezosată mecanic este folosită în cantităţi foarte reduse, de regulă de ordinul câtorva procente. În plus, este interzisă congelarea şi transportarea de la locul de producţie spre alte locuri.