Judeţul Prahova a păşit în noul an cu un număr de 17.812 şomeri, dintre care circa 65 la sută trăiesc în mediul rural. Comparativ cu sfârşitul lunii decembrie a anului 2012, numărul şomerilor a crescut cu 670 de persoane, fiind vorba despre cei aflaţi în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Prahova, deoarece în realitate numărul acestora este, probabil, de două, trei ori mai mare. Aceasta deoarece mulţi dintre prahovenii aflaţi în căutarea unui loc de muncă nu se mai regăsesc, de ani buni, în scriptele amintitei instituţii, lucrând, probabil, cu ziua pe unde găsesc sau trăind de pe urma alocaţiei copiilor.
Dintre şomeri amintiţi, un număr de 8.623 de persoane (cu 716 persoane în plus faţă de luna decembrie 2012) se confruntă cu o situaţie şi mai delicată, întrucât nu mai dispun, în momentul de faţă, de niciun fel de venit, deoarece le-a expirat şi perioada în care aceştia beneficiau de indemnizaţie de şomaj din partea statului. Din punctul de vedere al vârstei, cei mai mulţi dintre prahovenii care şi-au pierdut locurile de muncă au între 40 şi 49 de ani – respectiv 4.876 de persoane, iar cei mai puţini, adică 1.170 de persoane, au între 25 şi 29 de ani.

Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.