În data de 27 ianuarie sunt programate alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Române de Handbal. Pentru cea mai înaltă funcţie din handbalul românesc candidează şi un ploieştean, fostul internaţional Alexandru Dedu, care, în prezent, este vicepreşedintele forului naţional. În vârstă de 42 de ani, acesta are 232 de selecţii în lotul naţional de seniori, cu 399 de goluri marcate, a câştigat trei ediţii ale Ligii Campionilor şi două de Supercupă, cu Barcelona, şi a devenit de nouă ori campion naţional în trei ţări – România (cu Poli Timişoara şi cu Steaua Bucureşti), Spania (cu Barcelona) şi Portugalia (cu Porto).
În 2012, Alexandru Dedu a pus bazele Ligii Profesioniste de Handbal, la care deţine funcţia de preşedinte. Acum, acesta îşi îndreaptă atenţia asupra Federaţiei Române de Handbal, anunţându-şi programul şi obiectivele pentru candidatura la preşedinţia forului naţional. Conform programului prezentat, Alexandru Dedu urmăreşte, pe termen lung, transformarea handbalului într-un sport naţional, precum modelului din Ungaria, Croaţia, Danemarca, Norvegia.

Mai multe detalii in editia tiparita de maine a Ziarului Prahova.