În cursul zilei de azi, 28.01.2014, echipajele Poliției Locale Ploiești au însoțit utilajele operatorului de salubritate care desfășoară activități de încărcare a zăpezii în remorci din sensurile giratorii și intersecțiile aflate pe raza municipiului.
De asemenea, începând de ieri, polițiștii locali asigură eliberarea stațiilor de taxiuri pentru a facilita accesul utilajelor aparținând S.C. Rosal S.A pentru îndepărtarea zăpezii.
Totodata, s-a acționat de-a lungul B-dului București împreună cu lucrătorii S.C. Servicii de Gospodărire Urbană în vederea încărcării în remorci a zăpezii căzute, polițiștii locali luând măsuri de dirijare și fluidizare a traficului rutier. În zona Bariera București s-a acționat și pe străzile lăturalnice pentru degajarea carosabilului de zăpadă.
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Disciplină în Construcții-Afișaj Stradal și Protecția Mediului au efectuat controale cu privire la respectarea de către cetățeni a mențiunilor H.C.L. nr. 228/2006 pentru aprobarea regulamentului privind stabilirea unor măsuri pentru gospodărirea municipiului Ploiești, referitoare la obligația de a înlătura zăpada din dreptul locuinței sau sediului. Un număr de 25 agenți economici au fost notificați sa ia măsuri pentru deszăpezirea corespunzătoare a perimetrului din fața sediului.