Circulaţia pe DN1, între Ploieşti şi Braşov, care a fost blocată, aseară, în urma unui accident rutier, a fost reluată în condiţii normale.
Echipajele de descarcerare au intervenit, iar ambulanțele au preluat cinci persoane care au fost rănite după ce un autoturism Seat s-a ciocnit de o autoutilitară. Printre răniți se numără două persoane în vârstă de 45, respectiv 47 de ani, din Onești, care circulau în autoutilitară, și trei tineri din orașul prahovean Băicoi, care se aflau în autoturism.
Toți cei cinci răniți au fost duși la unitatea de primiri urgențe a Spitalului Județean Ploiești, unde medicii le-au făcut investigații medicale.