Poliţiştii de la Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au descoperit, în urma unui control la o firmă, 364 de articole pirotehnice care erau scoase la vânzare, societatea neavând, însă, autorizaţie în acest sens. Materialul pirotehnic a fost confiscat, iar administratorul societăţii s-a ales cu dosar penal.
Acesta este al patrulea caz descoperit în Prahova, când un administrator este prins că nu respectă legislaţia în domeniu, după ce de la alţi trei au fost confiscate, la începutul săptămânii, cinci kilograme de astfel de articole. Controalele poliţiştilor se derulează în contextul în care la sfârşitul lunii noiembrie 2013 a fost declanşată, la nivel naţional, acţiunea “Foc de Artificii”.
Reamintim că, în anul trecut, în urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii specializaţi în arme, explozivi şi substanţe periculoase, au fost întocmite peste 1.500 de dosare penale la regimul articolelor pirotehnice şi au fost date aproape 80 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 93.025 de lei. De asemenea, au fost confiscate 67.678 kg articole pirotehnice, din clasele/categoriile de pericol I-IV (petarde, artificii), în valoare de aproximativ 1.600.000 de lei . Restricţia privind vânzarea articolelor pirotehnice a fost instituită în 2006, măsura fiind luată ca urmare a deselor răniri înregistrate, în medie fiind vorba anual despre 25 de astfel de cazuri grave, cu internare în spital.
Potrivit unui comunicat de la IPJ Prahova, în conformitate cu regimul materialelor explozive, articolele pirotehnice se clasifică în următoarele categorii:
a) categoria 1 – articole pirotehnice de divertisment, care prezintă un risc foarte scăzut, cu un nivel de zgomot neglijabil şi care sunt destinate utilizării în spaţii restrânse;
b) categoriile 2, 3 şi 4 – articole pirotehnice de divertisment, destinate utilizării în exterior şi exclusiv de către pirotehnicieni.
Din motive de securitate şi siguranţă publică, se interzic deţinerea, utilizarea şi vânzarea către public a articolelor pirotehnice de divertisment din categoriile 2, 3 şi 4, a articolelor pirotehnice de scenă (T1 şi T2) şi a altor articole pirotehnice cu un grad de periculozitate asemănător acestora. Persoanele fizice sau juridice autorizate pot folosi articolele pirotehnice de divertisment numai cu luarea măsurilor de protejare a persoanelor, bunurilor materiale, animalelor şi a mediului. În categoria 1 sunt incluse numai obiectele pirotehnice de distracţie foarte mici, de tipul artificiilor (steluţe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, minifacle ş.a.).
Orice operaţiune cu articole pirotehnice efectuată fără drept constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la trei luni la un an.
De asemenea, comercializarea articolelor pirotehnice din categoria 1 către persoanele cu vârsta sub limita prevăzută de lege – respectiv 16 ani – precum şi vânzarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la trei luni la un an.
(F.T.)