Seminar Antidrog la Bucureşti

Agenţia Naţională Antidrog (ANA) a organizat, în perioada 11 – 13 decembrie 2013, la Bucureşti, reuniunea anuală a consiliului ştiinţific al Agenţiei Naţionale Antidrog, eveniment la care au participat specialişti ai instituţiei şi ai altor organizaţii de profil. Pe agenda întâlnirii au fost înscrise teme, precum: prezentarea Raportului European privind drogurile 2013, prezentarea Raportului Naţional privind situaţia drogurilor 2013, prezentarea planului de lucru al Observatorului European de Droguri şi Toxicomanii 2014, prezentarea planului de cercetare al Agenţiei Naţionale Antidrog pentru anul 2014.
De asemenea, în perioada menţionată a avut loc şi reuniunea privind politicile europene, naţionale şi regionale în domeniul antidrog, la care au participat specialiştii ANA de la nivel central şi teritorial. În cadrul acestei întâlniri, au fost dezbătute Strategia Europenă Antidrog 2013 – 2020, Planul de acţiune pentru perioada 2013 – 2016 etc.

Cecul ca instrument de plată – în atenţia Ministerului Justiţiei

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a participat, recent, la deschiderea seminarului “Utilizarea şi protecţia cecului ca instrument de plată”, organizat de Ziarul Financiar, Banca Naţională a României şi Ministerul Justiţiei.
La seminar au participat reprezentanţi ai Băncii Naţionale a României, ai unor case de avocatură, oameni de afaceri, ziarişti ş.a.m.d. Iniţiativa reuniunii a aparţinut Ministerului Justiţiei, pentru a discuta despre problemele apărute în urma emiterii unor instrumente de plată fără să existe suficiente lichidităţi în cont.
“Mă bucur că am reuşit să organizăm această întâlnire sub semnul unui parteneriat între sistemul judiciar, sistemul bancar, presă. Cred că avem nevoie de acest tip de dialog la care oamenii să poată participa fără niciun fel de temeri, deschis, să dorească să contribuie la găsirea unor soluţii care să mişte lucrurile”, a spus ministrul Cazanciuc.

Persoane salvate de piloţii SMURD

În cursul săptămânii trecute, piloţii Inspectoratului General de Aviaţie al MAI au intervenit pentru salvarea a 28 de persoane, în misiuni executate în cooperare cu SMURD. Intervenţiile au vizat transportul medical de urgenţă al celor aflaţi în dificultate şi au presupus efectuarea a peste 43 ore de zbor de către piloţii Ministerului Afacerilor Interne.
Activitatea aeriană SMURD este destinată salvării pacienţilor aflaţi în stare critică, necesitând o intervenţie rapidă şi profesionistă. SMURD foloseşte pentru misiunile de salvare aeromedicală un elicopter uşor multifuncţional Eurocopter şi un avion medical, aflate în dotarea Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne.

Ministrul Agriculturii vizitează Republica Moldova

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, aflat în vizită în Republica Moldova, s-a întâlnit cu oficiali ai Organizaţiei pentru Agricultură şi Alimentaţie (FAO), precum şi cu omologul său din Republica Moldova.
Vizita pe care ministrul o face la Chişinău vine în contextul consultărilor pentru pregătirea conferinţei regionale pentru Europa a FAO, care va avea loc la Bucureşti, anul viitor.
De asemenea, Daniel Constantin a avut întrevederi şi cu ministrul Agriculturii din Republica Moldova, Vasile Bumacov.