• Statul român este obligat să plătească despăgubirile pentru exproprieri

Reprezentanţii Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine (DPIIS), condus de ministrul delegat Dan Şova, au anunţat că săptămâna viitoare va fi desemnat, în cele din urmă, constructorul tronsonului Comarnic-Braşov al autostrăzii A3. Ultima etapă a dialogului competitiv, procedura de achiziţie aleasă pentru încheierea contractului de concesiune pentru o perioadă de 30 de ani, se va încheia cu stabilirea ofertei câştigătoare, exact peste o săptămână, pe data de 20 decembrie.

La începutul procedurii, care a demarat în urmă cu un an, se înscriseseră trei asocieri de firme de construcţii şi o societate chinezească – China Communications Construction Company Ltd. Dintre asocierile care s-au înscris în dialogul competitiv au depus, în final, ofertele tehnice şi financiare numai două: asocierea Vistrada Nord (Vinci – Franţa, Strabag – Austria şi Aktor – Grecia) şi asocierea Impregilo SpA/Salini (Italia).
Din asocierea Vistrada – care pare că are cele mai mari şanse de a încheia contractul de concesiune – fac parte şi două dintre firmele care au renunţat, în 2010, la contractul încheiat cu CNADNR şi Ministerul Transporturilor condus, la vremea aceea, de pedelistul Radu Berceanu, pentru construirea aceluiaşi tronson din autostrada A3, adică Braşov-Comarnic.
Singura societate românească – UMB Spedition – înscrisă, iniţial, alături de chinezi şi de cele două asocieri de firme străine, în cursa pentru acest sector de autostradă, a renunţat pe ultima sută de metri să mai depună oferta finală.
Potrivit documentaţiei realizate de către organizatorul procedurii dialogului competitiv – Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România – tronsonul dintre Comarnic şi Braşov a fost estimat la o valoare de circa 1,5 miliarde de euro, contractul care va fi încheiat urmând să fie primul pentru construirea în regim de concesiune, pe banii investitorului, a acestui segment de drum de mare viteză care va străbate munţii.
Concesionarul va fi obligat să găsească surse de finanţare pentru realizarea proiectului, urmând să administreze autostrada Comarnic-Braşov pentru o perioadă de 30 de ani. Acest tronson este deosebit de dificil de realizat, având în vedere că va fi nevoie de construirea a zeci de poduri şi tuneluri, dar şi viaducte şi pasaje. De altfel, tocmai din cauza dificultăţii, întregul tronson a fost împărţit în două segmente: Comarnic-Predeal şi Predeal – Braşov (Cristian).
Sunt pregătite, deja, şi tabelele cu persoanele fizice şi juridice care vor fi expropriate – acestea urmând să fie făcute publice după încheierea contractului de concesiune pentru construirea sectorului Comarnic – Braşov al autostrăzii A3. Potrivit legislaţiei în vigoare, despăgubirile pentru imobilele care vor intra – într-o formă sau alta – în culoarul de expropriere, vor trebui realizate de către statul român, care va fi obligat – prin Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale – să pună la dispoziţia ofertantului care va fi declarat câştigător terenurile libere de sarcini.
V.STOICA