Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la Palatul Cotroceni, că a promulgat bugetul de stat pe anul 2014, după ce Guvernul a fost de acord să amâne cu trei luni intrarea în vigoare a accizei pe carburant. Traian Băsescu a menţionat, de asemenea, că îşi asumă explicarea, în ianuarie, în discuţiile cu FMI, a erorilor legate de creşterea accizei la carburant. “Vreau să informez că am promulgat bugetul de stat pe anul 2014. Am făcut acest lucru pentru că Guvernul a fost de acord să amâne cu trei luni intrarea în vigoare a accizei pe carburant, motorină şi benzină. Faţă de 2,4 miliarde, cât era prevăzut în Bugetul de Stat venituri din această taxă, suspendarea aplicării pe trei luni înseamnă 600 de milioane de lei mai puţin în bugetul de stat, foarte mică în raport cu excesele din buget, şi care pot fi ajustate în foarte multe zone unde sunt bani în exces, fie că vorbim de banii de la ministerul domnului Dragnea, de la Serviciul datoriei externe, de la minimalizarea unor încasări, cum e taxa pe stâlp. Sunt resurse foarte mari pentru ca această taxă barbară să nu fie introdusă”, a declarat Traian Băsescu. Acesta a ţinut să mai menţioneze: “Obiectivul meu nu a fost legat de o confruntare, ci de a evita o greşeală. În opinia mea, în mod egal, atât Guvernul, cât şi FMI şi Comisia Europeană au greşit, încărcând excesiv, cu o taxă nenecesară consumul de motorină şi benzină. În acest sens, când va veni delegaţia FMI la Bucureşti, în ianuarie, îmi asum explicarea erorilor legate de creşterea accizei la carburant. Sunt convins că taxa poate fi evitată complet şi acesta va fi obiectivul meu în discuţiile cu FMI. Eu nu voi valida nicio scrisoare către bordul Fondului în ceea ce priveşte introducerea acestei taxe. Toate partidele aflate la guvernare îşi construiesc bugetele, ca o tradiţie, cu gândul la susţinerea electorală de care au nevoie în an electoral. Nu a făcut-o numai acest guvern, au făcut-o cam toate, mai puţin cele aflate în criză. Este clar că bugetul trebuie să reflecte interesul naţional şi nu interesele de partid. Nu este de conceput ca în ziua de astăzi să impunem o taxă nenecesară, care generează creşteri de preţuri, la transport, la alimente, la orice, în viaţa de zi cu zi, doar pentru că trebuie să creăm nişte resurse necesare baronilor locali. Mă bucur că Guvernul a luat o decizie înţeleaptă, şi acest lucru creează premisele că colaborăm, Guvern şi Preşedinţie, pentru a obţine nişte condiţii realiste, favorabile ţării şi relansării creşterii economice în 2014, în discuţiile pe care le vom avea în ianuarie. Convingerea mea este că aceste trei luni vor fi prelungite la «pentru totdeauna». Prima zi de introducere a taxei ar fi 1 aprilie, deci sigur e o păcăleală, e o poantă. Eu i-am oferit ca garanţie premierului cuvântul de onoare. Reintroducerea acestei accize trebuie făcută în urma unei înţelegeri cu FMI şi UE. Deşi se ştia disputa internă pe această temă, cele două instituţii nu au reacţionat negativ sau şi-au menţinut neutralitatea. Reluăm discuţiile în ianuarie, când vine misiunea de evaluare a FMI. Niciodată nu voi aproba un mandat care prevede creşterea taxelor pe combustibil. Este dreptul meu constituţional. De ce? Nu pentru că nu vreau, ci pentru că văd bugetul, văd resursele şi îmi dau seama că nu este necesară introducerea acestei taxe suplimentare”. Despre USL, preşedintele a ţinut să mai declare: “Nu cred în ruperea USL. Cred că pot fi nişte jocuri de forţă, de aceea m-am bucurat că am ajuns la un acord cu premierul. Pentru că altfel riscam ca liberalii să plece de la discuţiile despre TVR şi să nu avem buget deloc. USL nu se rupe, dar liderii se şicanează”. La rândul său, premierul Victor Ponta a declarat: “Introducerea accizei de 7 eurocenţi va fi amânată cu trei luni, până la 31 martie 2014, la carburanţi, iar preşedintele Traian Băsescu va trimite, miercuri, la Monitorul Oficial decretul de promulgare a bugetului de stat”. Premierul a arătat că este vorba despre un “compromis politic” care a fost discutat atât în cadrul coaliţiei, cât şi cu preşedintele Traian Băsescu. “Există obligaţia comună ca în ianuarie, odată cu noua vizită a Comisiei Europene, a Fondului Monetar Internaţional, să vedem care este implicaţia pentru buget şi dacă, într-adevăr, din alte tipuri de venituri putem să acoperim ceea ce nu vom încasa în primul trimestru al anului 2014. Un mic compromis pentru a putea avea buget şi de la 1 ianuarie să plătim pensii, salariile la medici, să dăm drumul la subvenţii. Cred că, până la urmă, e un sacrificiu care merită şi măcar să se dovedească faptul că nu aveam nevoie de banii din acciză. Aş fi cel mai fericit dacă ar fi chiar aşa”, a spus Ponta.














