Cu un parcurs identic în ultimele trei etape, un egal și două victorii, Pandurii și Petrolul s-au întâlnit în ultimul meci oficial al anului, fiecare dorindu-și să ierneze pe podiumul Ligii I. Câștig de cauză au avut petroliștii, care au învins cu 1-0 și încheie un 2013 de excepție cu 40 de puncte și cu șanse reale la titlu.

Pe o ceață densă și un frig pătrunzător, fiecare dintre cele două formații a încercat să înscrie prima pentru a gestiona mult mai ușor o partida disputată în condiții cu totul speciale. Nicoară l-a încălzit pe Pecanha cu un șut la semi-înălțime, în minutul 4, însă prima mare ocazie a meciului s-a consemnat în dreptul Petrolului, 3 minute mai târziu. Alcenat a centrat în adâncime, Geraldo a retrimis cu capul până la Hamza, care din 2 metri a nimerit transversala. Atacantul tunisian avea să rateze o nouă șansă imensă, în minutul 38, când excelent servit de Albin a trimis în Stanca din pozitie ideală. Boudjemaa putea dezgheta tabela, dar scăpat singur cu un minut înainte de pauză a preferat o pasă spre nicăieri în locul șutului.

La reluare, frustrați că remiza albă mințise întreaga asistență, gazarii au ieșit hotarâți de la cabine, dar fără căpitanul Geraldo, accidentat. Demonul Hamza s-a transformat în înger și și-a spălat toate păcatele, reușind să deschidă scorul în minutul 52, după o nesincronizare în defensiva minerilor. Gazdele au încercat să dea replica imediat, însă Eric n-a găsit spațiul porții din lovitură liberă direct de la 17 metri. Pandurii putea egala, totuși, în minutul 67, dar noul-intrat Buleică a șutat din afara careului în stâlpul din dreapta lui Pecanha. Presați de timp, elevii lui Cristi Pustai au avut o posesie superioara în ultima parte a jocului, fără însă a avea limpezime în faza de atac. Petrolul a făcut deliberat pasul înapoi și a închis foarte bine culoarele spre propria poartă. Finalul i-a găsit pe gorjeni în pragul disperării, împiedicați într-o mare de neputință, în timp ce lupii au sărbătorit alături de cei 60 de suporteri ploieșteni un succes imens în economia campionatului.

Pandurii Tg. Jiu – Petrolul Ploieşti 0-1
Marcator: Hamza (52)

Pandurii:Stanca – Pleașcă, Paraskevas (cpt), Mamele, Momcilovic – Anton, Da Silva – Distefano (65 Buleică), Eric, Nicoară (75 Sipo) – Shamsin (46 Dos Santos). Antrenor: Cristi Pustai

Petrolul: Pecanha –Alcenat, Geraldo (cpt) (46 De Lucas), Benga, Guilherme – Hoban, Romario – Boudjemaa, Albin (71 Mustivar), Teixeira – Hamza (82 Dore).Antrenor: Cosmin Contra

Au arbitrat: Ovidiu Hațegan (Arad) – Octavian Șovre (Oradea), Vasile Marinescu (București); Rezervă: Florin Miron (București)

fcpetrolul.ro