Întrebat, ieri, dacă angajaţii din CFR sau măcar copiii acestora vor primi anumite cadouri de Crăciun, din partea conducerii Ministerului Transporturilor, liderul Sindicatului Depoului CFR Ploieşti, Gheorghe Chiriţă, ne-a răspuns, vădit supărat: „Adio cadouri! În ultimii ani, cei de la minister ne cadorisesc cu …concedieri. Recent, am pus mâna pe nota de fundamentare a bugetului de venituri şi cheltuieli al ministerului pe anul viitor şi ne-am făcut cruce. De ce? Pentru că am aflat că, din aprilie 2014, urmează a fi disponibilizaţi prin concedieri colective 2.500 de angajaţi de la CFR Marfă, 1.400 de angajaţi de la CFR Călători şi între 1.000 şi 5.000 de angajaţi de la CFR Infrastructură. Persoanele disponibilizate colectiv vor beneficia, în funcţie de vechimea avută în muncă, între 1 şi 24 de salarii compensatorii”. Acesta a adăugat că la Depoul CFR Ploieşti mai lucrează, în momentul de faţă, circa 500 de salariaţi (mecanici de locomotivă, ajutori mecanici de locomotivă, impiegaţi etc), dar că nu ştie câţi vor mai rămâne de anul viitor.
Aşa cum am mai scris, în cazul Companiei CFR Marfă, de exemplu, în urma negocierilor cu FMI, Guvernul şi-a luat angajamentul că aceasta va fi restructurată „în mod agresiv”, respectiv prin reducerea semnificativă a costurilor de personal, vânzarea ca fier vechi a vagoanelor cu o uzură avansată şi oprirea livrărilor de mărfuri către clienţii care înregistrează datorii mari către companie. Pentru anul viitor, CFR Marfă şi-a prognozat să aibă un număr de 6.376 de angajaţi faţă de 8.876 de angajaţi câţi sunt în prezent. De asemenea, cheltuielile cu plăţile compensatorii aferente disponibilizărilor din anul următor se ridică la aproximativ 16,8 milioane de lei. Însă, în cazul celor trei companii feroviare, lucrurile vor fi cât se poate de clare, în privinţa disponibilizărilor şi a cheltuielilor de personal, abia după finalizarea încheierii contractului colectiv de muncă aferent anului 2014.
D. CONSTANTIN