De peste un deceniu, blocul-schelet din zona notariatelor câmpinene rămâne, cel mai dezolant peisaj al urbanisticii câmpinene. Un peisaj care te duce cu gândul la imaginea Câmpinei din al Doilea Război Mondial, după bombardamente, cu atât mai mult cu cât clădirea neterminată şi diformă poate fi considerată o bombă cu efect întârziat. Aşa cum am putut afla din ultima şedinţă a Consiliului Local Câmpina, imobilul supradimensionat, cu o structură de rezistenţă necorespunzătoare, se poate prăbuşi în orice moment peste maşini şi trecători. Atât de dezolantă este imaginea blocului Erin (după numele firmei constructoare), încât a început să devină locul preferat al celor mai deznădăjduiţi localnici care doresc să părăsească această lume prin gesturi disperate extreme. Din fericire, tentativa de suicid a unui câmpinean, din urmă cu ceva timp, nu s-a finalizat, iar localnicul bolnav de o dragoste neîmpărtăşită a fost convins să nu se arunce de pe bloc. De câţiva ani, gura târgului tot vorbeşte că blocul cu şapte etaje, cel mai înalt din zonă, s-a înclinat într-o parte. Însă nicio autoritate competentă nu a confirmat acest zvon, care, la ultima şedintă a aleşilor locali, s-a dovedit a fi impregnat cu un puternic parfum de credibilitate şi de periculozitate. Din dezbaterile consilierilor municipali şi din prezentarea făcută de avocatul Constantin Pănoiu, reprezentantul municipalităţii în procesul cu firma Erin, a reieşit că blocul este un pericol public cu mare potenţial, că el se poate prăbuşi oricând, dacă nu îi vor fi dărâmate ultimele trei etaje. Structura sa de rezistenţă pare a fi afectată de mai mulţi factori evidenţiaţi în dosarul cauzei printr-o expertiză MLPAT. Dosarul a început în anul 2009 şi se află la al doilea ciclu procesual, ultimul admisibil. Pentru cititorii noştri nefamiliarizaţi cu limbajul juridic, precizăm că procesele, în sistemul de drept românesc, au trei etape de judecată (fond, apel şi recurs) sau numai două etape (fond şi recurs), în ultima variantă urmărindu-se grăbirea soluţionării procesului respectiv. Instanţa de recurs poate casa hotărârea instanţei imediat inferioare (de apel, respectiv, de fond), cu trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă de judecată, declanşând astfel un al doilea ciclu procesual, în care, practic, are loc o a doua (şi ultima) judecare a procesului, chiar cu administrarea eventuală a unor noi probe în dosar. În procesul intentat firmei Erin în 2009, după expirarea contractului de concesiune a terenului de sub imobil, municipalitatea câmpineană a solicitat instanţei de judecată să oblige pârâta la retrocedarea terenului concesionat, dar eliberat de sarcini (adică de clădirea-schelet). Fiind vorba despre un litigiu în contencios-administrativ, procesul are doar două etape de judecată, dar în ciuda acestui fapt, primul său ciclu procesual a durat patru ani, o perioadă prea lungă pentru un proces cu două etape de judecată. Întregul an 2011 a fost plin de termene de amânare, chiar dacă, la finalul anului 2010, intra în vigoare o lege prin care se accelera soluţionarea proceselor (“mica reformă a justiţiei”). În primul ciclu procesual, firma Erin a câştigat la fond, dar recursul formulat de avocatul Primăriei Câmpina a fost admis, instanţa de recurs casând sentinţa cu trimitere spre rejudecare şi admiţând efectuarea unei expertize MLPAT, solicitată de reprezentantul convenţional al municipalităţii câmpinene.
Detalii, in editia de maine a ziarului Prahova.
