Recent, Penitenciarul Ploieşti, în colaborare cu Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Ploieşti, au derulat campania ”Dependent de speranţă – închisoarea nu este un capăt de drum”, destinată persoanelor private de libertate.La organizarea şi desfăşurarea acesteia au participat consilieri antidrog, medici, asistenţi sociali etc. Acţiunea a avut ca scop prevenirea consumului de droguri în cazul deţinuţilor şi creşterea accesibilităţii serviciilor comunitare de asistenţă şi reintegrare socială pentru foştii consumatori de droguri, care au de executat pedepse cu închisoarea. În cadrul acestei campanii au fost transmise mesaje adaptate caracteristicilor grupurilor ţintă vizate, totodată fiind derulate următoarele activităţi: difuzarea, prin sistemul de televiziune cu circuit închis, a spotului de promovare a serviciilor de asistenţă integrată şi a unui film documentar, privind dinamica consumului de droguri, mărturii ale foştilor consumatori de droguri şi informaţi privind reţeaua de servicii de asistenţă integrată; organizarea de sesiuni de informare şi promovare a reţelei de servicii de asistenţă integrată, în vederea accesării acestora după executarea pedepsei de către foştii consumatori de droguri.
În fapt, deţinuţii consumatori de droguri din cele două penitenciare din Prahova – Ploieşti şi Târgşor – sunt în atenţia consilierilor de la CPECA Ploieşti, programele de consiliere derulate vizându-i din ce în ce mai mult şi mai des… Iar aceasta cu atât mai mult cu cât cei mai mulţi consumatori de heroină din judeţ se regăsesc încarceraţi în cele două unităţi. Astfel, campanii precum “Prea rebel să fii condus“ sau „Drogurile îţi schimbă destinaţia. Alege viaţa” sunt numai două dintre programele prin care specialiştii de la CPECA Ploieşti au încercat să îi conştientizeze pe beneficiari vizavi de riscul la care se expun alegând calea consumului de stupefiante.
Şi, nu în ultimul rând, este de precizat că rapoartele anuale ale instituţiilor şi organizaţiilor de profil antidrog demonstrează că incidenţa acestui flagel este din ce în ce mai mare în rândul populaţiei tinere !
(F.T.)