Unul dintre atleţii de perspectivă ai Clubului Sportiv Şcolar Ploieşti, Costin Homiuc, continuă să impresioneze şi pe final de an. Prezent la Cupa de Iarnă de la Bucureşti, întrecere pentru seniori, tineret şi juniori 2, la care au participat peste 300 de sportivi din ţară, elevul profesoarei Maria Andrei a reuşit o performanţă deosebită la proba de 60 m.
Component al lotului naţional de juniori 2, fiind campion balcanic cu echipa de ştafetă 4×100 m a României, Costin Homiuc a câştigat proba de 60 m de la categoria sa de vârstă, realizându-şi record personal, cu 7,07 secunde.

Detalii, în ediţia de mâine a ziarului Prahova.